StiripesurseDiasporaGermania va începe în iunie vaccinarea minorilor cu vârste de peste...

Germania va începe în iunie vaccinarea minorilor cu vârste de peste 12 ani

Publicat:

Germania va începe în iunie vaccinarea contra Covid-19 la minorii de peste 12 ani, a declarat, joi, cancelarul Angela Merkel, un subiect foarte dezbătut în aceste zile în ţară, scrie AFP, potrivit news.ro .   

Adolescenţii vor putea să solicite vaccinarea din 7 iunie, când va lua sfârşit sistemul care dă prioritate celor mai în vârstă, bolnavilor cronici sau profesioniştilor cel mai expuşi, a declarat cancelarul la Berlin într-o videoconferinţă cu şefii guvernelor regionale.

Citește și : Poliţiştii anti-mafie au dezmembrat o reţea ilegală de pariuri şi jocuri de noroc

De acum şi până la finalul verii, toate persoanele cu vârsta de peste 12 ani vor primi o ofertă de vaccin, a reafirmat cancelarul.

Măsura urmează să fie aprobată de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) pentru 12-15 ani dezvoltat de Pfizer/BioNTech, deja folosit pentru această categorie de vârstă în Statele Unite.


Agenţia europeană trebuie să dea un verdict vineri.

Pentru moment, vaccinul Pfizer/BioNTech este autorizat pentru persoanele de peste 16 ani.

Germania va avea nevoie de aproape 6,4 milioane de doze pentru a vaccina adolescenţii în condiţiile dorite de ei, ţara neimpunând vaccinarea, potrivit previziunilor ministrului Sănătăţii.

Citește și : Tel Avivul îl cheamă la explicaţii pe ambasadorul Franţei în Israel

Comisia germană pentru vaccin (STIKO), care încă nu a publicat recomandare pe acest subiect, a fost rezervată în privinţa vaccinării celor mai tineri, evocând în special lipsa datelor cu privire la riscurile efectelor secundare şi o dezvoltare mai puţin gravă a Covid-19 pentru această categorie.

Potrivit ultimelor date ale Institutului Robert Koch, 41% dintre adulţi au primit cel puţin o doză de vaccin şi aproape 16% sunt complet imunizaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.