StiripesurseDiasporaGrecia închide şcolile primare în contextul răspândirii infectărilor

Grecia închide şcolile primare în contextul răspândirii infectărilor

Publicat:

Grecia a anunţat sâmbătă închiderea şcolilor primare, precum şi a grădiniţelor şi creşelor, până la sfârşitul lunii din cauza înmulţirii cazurilor de coronavirus, relatează AFP, scrie agerpres

“Guvernul grec a decis să suspende funcţionarea şcolilor până la 30 noiembrie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vassilis Kikilias, spunând că măsura a fost luată pentru a limita deplasările părinţilor, profesorilor şi bunicilor şi pentru a obţine, “împreună cu alte măsuri”, reducerea numărului de cazuri.

Citește și : Google, amendată în Turcia cu 25 milioane de dolari pentru abuz de publicitate online

“Am vrut să evităm închiderea şcolilor primare. Este un mesaj care arată gravitatea situaţiei”, a adăugat el.

Colegiile şi liceele sunt deja închise şi toate cursurile sunt ţinute la distanţă de luni.


De la sfârşitul lunii octombrie, numărul deceselor zilnice a crescut de patru ori în Grecia, în unele zile fiind înregistrate 50 de morţi, în timpul ce numărul infectărilor s-a dublat, ajungând la circa 3.000 de cazuri pe zi.

Din cele 1.143 de paturi de la unităţile de terapie intensivă disponibile în ţară, vineri erau ocupate 830.

“Săptămânile viitoare vor fi extrem de critice”, a declarat joi premierul grec Kyriakos Mitsotakis în faţa deputaţilor, în timpul unei dezbateri tensionate despre pandemie.

La 7 noiembrie au fost introduse măsuri de izolare, programate să dureze până la 30 noiembrie, chiar dacă experţii nu exclud o prelungire a lor, în contextul în care ţara pare depăşită de pandemie, după ce a fost mai degrabă ferită în primăvară.

Începând de vineri seară, a fost impusă o interdicţie de ieşire din casă între orele 21.00 şi 05.00.

Citește și : Casa Albă se pregăteşte pentru un al doilea mandat al lui Donald Trump

Ţară cu 10,9 milioane de locuitori, Grecia a înregistrat 997 de decese şi 69.675 de contaminări de la începutul pandemiei la sfârşitul lui februarie, majoritatea dintre ele fiind semnalate în cursul ultimelor patru luni.

Regiunea cea mai afectată este oraşul Salonic, al doilea din Grecia, situat în nord, unde 32% dintre locuitori au fost testaţi pozitiv.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.