StiripesurseDiasporaGrecia sarbătorește Paştele ortodox după 'calvarul' unui deceniu de criză

Grecia sarbătorește Paştele ortodox după ‘calvarul’ unui deceniu de criză

Publicat:

Premierul grec Alexis Tsipras a folosit metafora Învierii în mesajul său de Paşti pentru a-şi exprima optimismul faţă de Grecia ieşită din “calvarul” planurilor de salvare, potrivit AFP, scrie Agerpres.

“Paştele, cea mai mare sărbătoare a ortodoxiei, zi care simbolizează pentru toţi victoria Luminii împotriva tenebrelor, a Justiţiei împotriva nedreptăţii, a Iubirii împotriva sectarismului, poate fi în acest an o zi a certitudinii pentru un viitor mai bun”, a declarat Tsipras sâmbătă în mesajul său.

Citește și : Alegeri anticipate în Spania duminică: Premierul Pedro Sanchez este considerat favorit

“Putem în sfârşit să fim optimişti după toţi aceşti ani dificili. Calvarul programelor de salvare a rămas în urmă”, a continuat preşedintele Syriza, un partid al stângii radicale care a evoluat spre centru-stânga.

Ieşind oficial din programul de ajutoare internaţionale în august 2018, Grecia rămâne totuşi sub supraveghere întărită a creditorilor săi.


Timp de aproape un deceniu de criză pentru a achita datoria publică pe care pieţele erau reticente să o finanţeze, ţara pierduse un sfert din Produsul Intern Brut (PIB) şi intrase într-o recesiune inedită.

Creşterea economică trebuia să ajungă la 2,4% în 2019 după 2,1% estimată pentru 2018, potrivit prognozelor Fondului Monetar Internaţional (FMI). Bugetul grec prevede o creştere de 2,5% pentru 2019.

Paştele este sărbătoarea religioasă cea mai importantă în Grecia, unde 90% din populaţia este ortodoxă.

Citește și : Un mort şi trei răniţi într-o sinagogă în California

Centrul oraşelor erau pustii în timpul weekendului, în timp ce milioane de greci reveneau în localităţile de origine şi în insulele lor natale pentru a se reuni în familie duminică în jurul tradiţionalei fripturi de miel, punând capăt postului de 40 de zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.