StiripesurseExterneGrecia se opune transformării catedralei Sfânta Sofia în moschee

Grecia se opune transformării catedralei Sfânta Sofia în moschee

Publicat:

Grecia a declarat joi că Turcia riscă să deschidă “o prăpastie emoţională imensă” cu ţările creştine, dacă va merge înainte cu propunerea de a transforma catedrala Sfânta Sofia din Istanbul, în prezent având statutul de muzeu, într-o moschee, relatează Reuters, potrivit agerpres.

O instanţă turcă a primit joi o petiţie care solicita transformarea clădirii masive din secolul al VI-lea, construită iniţial ca o catedrală creştină şi în prezent una dintre cele mai vizitate atracţii turistice din Turcia, din nou într-o moschee.

Citeşte şi: Trump şi masca anti-COVID-19. Preşedintele american continuă eschiva

Instanţa va anunţa decizia în termen de 15 zile, a precizat un avocat.

“Hagia Sophia este un monument al patrimoniului mondial … Multe ţări – culminând cu intervenţia Departamentului de Stat al SUA – au subliniat acest aspect, îndemnând Turcia să nu facă paşi care ar crea o prăpastie emoţională imensă între creştinii din întreaga lume şi Turcia”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului grec, Stelios Petsas, într-o conferinţă de presă.


Secretarul de stat american Mike Pompeo a cerut miercuri Turciei să păstreze statutul de muzeu al catedralei Sfânta Sofia din Istanbul şi să asigure că aceasta va rămâne accesibilă tuturor.

Patriarhul ecumenic Bartolomeu, liderul spiritual al circa 300 de milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume, a declarat că transformarea catedralei Sfânta Sofia într-o moschee i-ar dezamăgi pe creştini şi provoca o “prăpastie” între est şi vest.

Citeşte şi: Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei A DEMISIONAT

Hagia Sophia a fost cea mai importantă catedrală a creştinătăţii timp de 900 de ani, înainte de a fi transformată în moschee, timp de 500 de ani, până în 1934 când a devenit muzeu.

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a propus revenirea la statutul de moschee a acestui monument aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO şi unul dintre cele mai vizitate din Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

‘Ești nebun de legat’: Trump îi face reproșuri lui Netanyahu într-o convorbire privind Libanul

Președintele Trump l-a criticat dur pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu escaladarea conflictului din Liban, într-o convorbire telefonică plină de injurii care...

CE solicită statelor eliminarea controalelor la frontierele interne în spațiul Schengen

Comisia Europeană a emis marți avize privind reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne de către Austria, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.