StiripesurseDiasporaGrecia speră să revină 'la normalitate' în luna mai

Grecia speră să revină ‘la normalitate’ în luna mai

Publicat:

Grecia, mai puţin afectată de pandemia de COVID-19 decât unii dintre partenerii săi europeni, şi-a exprimat luni speranţa că va reveni “la normalitate” în luna mai, cu condiţia ca cetăţenii greci să continue să respecte scrupulos izolarea, informează AFP, scrie agerpres.

“Rămânând în case în aprilie, am putea în mai să ne bucurăm de primele rezultate ale comportamentului nostru responsabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului grec Stelios Petsas.

Citește și : Coronavirus în Marea Britanie: 439 de noi decese în 24 de ore

Petsas şi-a exprimat speranţa că atunci s-ar putea “reveni la normalitate”, cu condiţia de “a nu comite erori care ar putea compromite ceea ce s-a construit de la începutul acestei pandemii”. Cu măsurile luate anterior de guvern, dar şi cu eforturile cetăţenilor de a le respecta, “am oprit expansiunea virusului”, a adăugat Stelios Petsas în timpul unei conferinţe de presă.

“Intrăm într-o fază critică în acest război nedeclarat împotriva pandemiei (…). Luna aprilie va fi încă o lună dificilă”, a adăugat el.


Grecia este relativ puţin afectată de pandemie comparativ cu partenerii săi europeni, cu 1.735 de persoane contaminate şi 76 decese înregistrate până acum.

Însă, învecinându-se cu Italia, ţara cea mai afectată din Europa, Grecia dispune de un sistem de sănătate afectat de circa un deceniu de criză financiară. În consecinţă, guvernul grec a decis să ia măsuri stricte pentru a stăvili pandemia chiar de la primul deces înregistrat, în 12 martie.

După această dată, şcolile, siturile arheologice, muzeele, cafenelele, barurile şi hotelurile au închis progresiv înainte de izolarea generală impusă pe 22 martie, apoi prelungită până pe 27 aprilie.

Citește și : Bilanţul epidemiei de coronavirus în Italia

Prelungirea izolării îi privează pe greci de cea mai mare celebrare tradiţională din timpul Paştelui ortodox, pe 19 aprilie, sărbătoarea religioasă cea mai populară din ţară.

“Guvernul examinează propunerea Sfântului Sinod de a autoriza slujba pascală cu uşile închise, precum şi mijloacele pentru aducerea Focului Sacru de la Sfântul Mormânt din Ierusalim”, a declarat Stelios Petsas.

Însă, el i-a criticat pe enoriaşii care, la sfârşitul săptămânii trecute, au încercat să participe la slujbele religioase, în pofida interdicţiilor. “Acest fenomen nu are nicio legătură cu credinţa, ci cu fanatismul”, a spus el

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.