StiripesurseDiasporaGrecia vrea să ia parte la conferința internaţională dedicată Libiei

Grecia vrea să ia parte la conferința internaţională dedicată Libiei

Publicat:

Grecia doreşte să participe la conferinţa internaţională sub egida ONU dedicată Libiei, prevăzută să se desfăşoare în luna ianuarie, a anunţat premierul Kyriakos Mitsotakis într-un interviu publicat duminică, în contextul creşterii tensiunilor pe dosarul libian între Atena şi Ankara, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Nu dorim o sursă de instabilitate în vecinătatea noastră. Avem aşadar şi noi un cuvânt de spus asupra evenimentelor din Libia”, a declarat Mitsotakis într-un interviu acordat publicaţiei săptămânale elene To Vima. “Vrem să fim parte la soluţia din Libia deoarece ne priveşte în egală măsură”.

Citește și : Zboruri anulate în cea mai aglomerată zi pe aeroportul din Lisabona

ONU intenţionează să organizeze o conferinţă internaţională la Berlin, în luna ianuarie, pentru a pune capăt disensiunilor internaţionale asupra Libiei şi pentru a deschidă calea soluţionării politice a conflictului care sfâşie statul nord-african.

“Am cerut şi o voi face din nou, insistând şi mai mult să participăm la procesul de la Berlin”, a dat asigurări premierul elen.


Grecia şi Turcia susţin două tabere opuse în conflictul din Libia.

Ankara a semnat în noiembrie două acorduri controversate cu guvernul libian de uniune naţională (GNA) din Tripoli, susţinut de ONU. Unul dintre acorduri vizează cooperare militară, deschizând calea unei intervenţii militare turce directe în Libia, pentru combaterea forţelor mareşalului Khalifa Haftar, iar cel de-ai doilea se referă la delimitarea maritimă turco-libiană.

Grecia a calificat drept “lipsite de fundament” şi contravenind dreptului internaţional aceste acorduri.

Citește și: ATAC armat într-o biserică din Texas: Cel puțin doi oameni au murit!

Atena a condamnat acordul maritim invocând faptul că Turcia şi Libia nu au o frontieră maritimă comună. Libia “este vecinul nostru maritim natural, nu al Turciei”, a insistat Mitsotakis.

Acordul semnat de Tripoli şi Ankara permite Turciei să îşi extindă frontierele maritime într-o zonă a Mediteranei de est unde, în apropierea Ciprului, au fost descoperite în ultimii ani zăcăminte importante de hidrocarburi.

Atena a anunţat semnarea, pe 2 ianuarie, împreună cu Cipru şi Israel, a unui acord pentru construirea gazoductului EastMed. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.