StiripesurseȘtirile zileiGuvernul columbian şi gherila ELN îşi reiau în Ecuador convorbirile de...

Guvernul columbian şi gherila ELN îşi reiau în Ecuador convorbirile de pace

Publicat:

Guvernul columbian şi Armata de Eliberare Naţională (ELN), ultima gherilă activă din Columbia, au început miercuri la Quito, capitala Ecuadorului, cel de-al patrulea ciclu de convorbiri de pace, după ce au semnat un armistiţiu bilateral inedit, relatează joi AFP. 

”Cel de-al patrulea ciclu de convorbiri debutează sub auspicii bune”, a estimat diplomatul Juan Meriguet, într-un comunicat publicat de către Ministerul ecuadorian de Externe.

Meriguet este reprezentantul Ecuadorului, ţară garantă împreună cu Brazilia, Cuba, Chile, Norvegia şi Venezuela a negocierilor ce se derulează începând din 7 februarie în capitala ecuadoriană şi care au drept scop să pună capăt unui conflict armat ce durează de peste o jumătate de secol.

În septembrie 2016, la încheierea celui de-al treilea ciclu de negocieri, delegaţia guvernului columbian şi cea a ELN au semnat pentru prima dată în istorie un armistiţiu bilateral, în vigoare din 1 octombrie până la 9 ianuarie.

Acest nou ciclu de negocieri trebuia să înceapă luni, dar el a fost întârziat din cauza unei reuniuni la Montecristi, pe coasta ecuadoriană, a reprezentanţilor ELN cu cei ai fostei gherile FARC (Forţele Armate Revoluţionare ale Columbiei), care a depus armele şi s-a reconvertit în partid politic, denumit Forţa Alternativă Revoluţionară Comună.


Cele două delegaţii au decis atunci să înfiinţeze ”un mecanism comun” pentru a apăra acordul de pace semnat de către FARC şi guvern în noiembrie 2016.

Preşedintele columbian, Juan Manuel Santos, intenţionează să ajungă la ”o pace completă” semnând cu ELN un acord de pace similar cu cel cu FARC, înainte de încheierea mandatului său, pe 7 august 2018.

Columbia se confruntă de peste 50 de ani cu un conflict, în care, de-a lungul deceniilor, au fost implicate circa treizeci de gherile, miliţii paramilitare de extrema dreaptă şi forţele armate, conflict soldat cu cel puţin 260.000 de morţi, peste 60.000 de dispăruţi şi circa 7,1 milioane de persoane strămutate între graniţele ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.