StiripesurseEconomieGuvernul rezervat de 300 milioane lei pentru plata bugetarilor

Guvernul rezervat de 300 milioane lei pentru plata bugetarilor

Publicat:

Circa 300 milioane de lei din rectificarea bugetară propusă de Guvern, denumită „Bugetul Plus”, care prevede alocarea a opt miliarde de lei pentru investiții și ajutoare sociale, sunt prevăzuţi pentru cheltuieli de personal.

Astfel, sub aspectul categoriilor economice, documentul prevede că cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de stat „se propun cu o majorare de 292,8 milioane lei sau cu 2,2% față de volumul aprobat” și vor constitui peste 13,34 miliarde de lei, transmite mold-street.com.

Citeşte şi: Ion Bulgac pleacă din CUB – Stiripesurse.md

Noua cifră este rezultatul suplimentării alocațiilor bugetului de stat cu 300 milioane lei, „întru evitarea unor eventuale riscuri de neplată a salariilor în anul curent”. Totodată, sunt prevăzute reduceri de circa 7,2 milioane lei a alocaţiilor pentru plata salariilor unor instituţii bugetare.

Menţionăm că, pe 7 aprilie 2025, la propunerea Guvernului, Parlamentul a adoptat rectificarea bugetară, denumită „Bugetul Plus”, care prevede alocarea a opt miliarde de lei pentru investiții și ajutoare sociale. Premierul Dorin Recean susține că măsurile propuse vor asigura o creștere economică anuală de 5% până în 2028.


La prezentarea proiectului de rectificare bugetară, premierul Dorin Recean a spus că acesta este „cel mai mare pachet financiar alocat vreodată de Guvernul Republicii Moldova pentru investiții și creștere economică”, iar alocarea acestor fonduri este posibilă „doar datorită deschiderii enorme din partea Uniunii Europene de a fi alături de Republica Moldova pe drumul modernizării”.

Şeful executivului nu a menţionat nimic despre cele 300 milioane de lei, alocate suplimentar pentru a evita o criză a plăților salariale, dar a menţionat alocarea a 60 de milioane de lei pentru circa 6.000 de tineri angajați (în discursul expediat de serviciul de presă este indicat eronat 6.000 mii n.r.).

„Asta înseamnă că mai adăugăm încă 3.000 de lei la salariu pentru tinerii angajați la primul loc de muncă acasă. Vorbim mereu despre cât de important este ca tinerii noștri să rămână acasă, dar pentru aceasta trebuie să le oferim primul salariu cât mai atractiv, ca ei să nu plece peste hotare. Acest plus la salariu va fi oferit timp de 12 luni, în primul an de angajare, în 7 domenii strategice, ramuri cu potențial de creștere – industrie, electronică, industria chimică și farmaceutică, componente auto, textile și confecții, materiale de construcții, industria alimentară, industriile creative”, a declarat Recean.

Proiectul prevede majorarea veniturile bugetului de stat cu 3,73 miliarde de lei. În acelaşi timp, Guvernul propune majorarea cheltuielile bugetului de stat cu peste 7,74 miliarde de lei, adică cu patru miliarde mai mult decât vor creşte veniturile. În consecinţă, va creşte cu peste patru miliarde de lei deficitul bugetar, care la finele anului 2025 ar urma să constituie aproximativ 17,9 miliarde de lei.

Amintim că Guvernul R. Moldova a aprobat pe data de 3 aprilie „Bugetul +PLUS” – cel mai mare pachet financiar alocat vreodată pentru investiții și creștere economică.

Premierul Dorin Recean a anunțat că suma totală a acestui pachet se ridică la aproximativ opt miliarde de lei, fiind structurat pe două dimensiuni principale: sprijinul energetic și dezvoltarea economică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.