StiripesurseExterneGuvernul spaniol EXCLUDE un referendum privind monarhia

Guvernul spaniol EXCLUDE un referendum privind monarhia

Publicat:

Guvernul spaniol a exclus miercuri organizarea unui referendum privind monarhia, ceea ce ar presupune o reformă constituţională, şi a garantat că ”şefia statului nu este în discuţie” deoarece se înscrie în ”cadrul constituţional” al Spaniei, informează EFE, potrivit agerpres.

Prim-vicepreşedinta guvernului, socialista Carmen Calvo, a răspuns în acest mod în Congres unei întrebări adresate de deputatul EH-Bildu (extrema stângă separatistă bască) Jon Ińarritu care a vrut să afle ”ce ar trebui să se mai întâmple”, dincolo de informaţiile din presă privind presupusele activităţi frauduloase ale regelui emerit Juan Carlos I, pentru ca să se pună problema unui referendum privind monarhia.

Citește și: 14 răniți la o înmormântare din Chicago (VIDEO)! Trump spune că-i ‘mai rău ca în Afganistan’!

Calvo a vorbit şi despre magnitudinea unei reforme constituţionale de acest tip, pentru care ar fi nevoie de un amplu acord parlamentar şi de convocarea unui referendum. Calvo a insistat că, într-o democraţie, se poate dezbate orice subiect, însă a insistat pe respectarea actualului cadru constituţional spaniol şi pe respectarea conducerii statului.

Tot miercuri, într-un interviu acordat EFE, ministrul justiţiei Juan Carlos Campo a atras atenţia că monarhia este o instituţie ”aflată deasupra chiar şi a persoanelor care o încarnează” şi s-a declarat convins că ”justiţia, dacă trebuie să acţioneze, va acţiona” în privinţa activităţilor fostului rege al Spaniei.


Citește și: Trump dă cărțile pe față: ‘Pandemia se va înrăutăţi, înainte de a se ameliora’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.