StiripesurseDiasporaHeiko Maas: Grecia şi Turcia se joacă cu focul în Mediterana

Heiko Maas: Grecia şi Turcia se joacă cu focul în Mediterana

Publicat:

Ministrul de externe german Heiko Maas s-a deplasat marţi la Atena pentru a ajuta la detensionarea disputei teritoriale dintre Grecia şi Turcia, ţări care în opinia sa prin ceea ce fac ”se joacă cu focul” în Mediterana, transmite dpa , potrivit agerpres.

”Ceea ce avem nevoie acum, categoric şi imediat, este să vedem semne ale unei detensionări şi o disponibilitate pentru dialog”, a spus Maas – a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene – după o întrevedere cu omologul său grec Nikos Dendias.

Citește șl: Discuţii ‘constructive’ între Iran şi AIEA

Descoperirea în ultimii ani a unor importante zăcăminte de gaz în estul Mării Mediterane a sporit apetitul ţărilor riverane şi a suscitat tensiuni între Ankara şi Atena, care îşi dispută unele zone maritime.

Semn că situaţia este una tensionată, o navă greacă şi o navă turcă au intrat săptămâna trecută în coliziune într-o zonă revendicată de Grecia şi unde Turcia a desfăşurat nave de război, potrivit unei surse militare greceşti.


Temându-se că va fi exclusă de la împărţirea imenselor rezerve de gaze naturale din regiune, Ankara a desfăşurat astfel, pe 10 august, nave de război într-o zonă revendicată de Grecia, provocând îngrijorarea Europei.

Însoţit de nave militare, vasul turc Oruc Reis desfăşoară activitate de explorare în apropiere de insula Cipru. Agenţia de presă turcă Anadolu a relatat că această activitate va continua până la 27 august.

Grecia a respins posibilitatea de a discuta cu Turcia atât timp cât misiunea navei Oruc Reis continuă.

Luni seară, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a adoptat o poziţie fermă, afirmând: ”Turcia nu va face nici măcar un pas înapoi în privinţa activităţilor vasului nostru Oruc Reis şi a forţelor navale care îl însoţesc”.

Citește șl: Pompeo a plecat spre Sudan, la bordul ‘primului zbor oficial direct’ între Tel Aviv şi Khartoum

În cursul serii de marţi, Heiko Maas urmează să se întâlnească, la Ankara, cu ministrul de externe turc Mevlut
Cavusoglu.

Acest demers al şefului diplomaţiei germane are loc înaintea unei conferinţe a miniştrilor de externe din UE, prevăzută pentru joi şi vineri la Berlin.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.