StiripesurseDiasporaIgor Dodon a discutat despre reglementarea transnistreană cu şeful misiunii OSCE

Igor Dodon a discutat despre reglementarea transnistreană cu şeful misiunii OSCE

Publicat:

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a discutat luni despre reglementarea transnistreană cu şeful Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Republica Moldova, Claus Neukirch, precum şi cu ambasadorul Slovaciei la Chişinău, Dusan Daho, în ajunul întrevederii sale cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care va avea loc marţi, informează Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Potrivit unui anunţ al preşedintelui Dodon, a fost discutat bilanţul recentei întrevederi în format “5+2” de la Bratislava şi necesitatea realizării măsurilor de consolidare a încrederii.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Filipine (VIDEO)! Cel puţin doi oameni au murit

La începutul lunii octombrie, la Bratislava s-a desfăşurat prima runda de negocieri din anul curent în format “5 + 2”, dar aceasta s-a încheiat fără niciun rezultat. Părţile intenţionează să continue discuţiile la începutul lunii noiembrie, pentru a semna un protocol înainte de organizarea şedinţei finale a Consiliului de Miniştri al OSCE, care va avea loc la Bratislava la începutul lunii decembrie.

Citeşte şi: Trump face celebru un câine care l-a hăituit pe al-Baghdadi


Igor Dodon şi liderul transnistrean Vadim Krasnoselski urmează să se întâlnească marţi la vila prezidenţială de la Holercani, ora la care va începe întrevederea nefiind deocamdată anunţată. Cei doi s-au mai întâlnit de cinci ori. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.