StiripesurseJustiţieIgor Dodon, judecat pentru fals în declarații

Igor Dodon, judecat pentru fals în declarații

Publicat:

Igor Dodon, judecat pentru fals în declarații

Judecătorii au avut azi o nouă şedinţă în cazul fostului preşedinte Igor Dodon, a soției lui, și a unui medic de familie, cu toții învinuiti de fals în declaraţii. Astăzi a fost audiat ultimul martor din acest dosar, iar procesul a durat aproape două ore. La şedinţă au participat toate părţile, cu excepţia Galinei Dodon, conform tvrmoldova.md

Nadejda Popa este martor şi medicul de familie al soţilor Dodon. Ea a declarat că fiul lui Dodon nu s-a adresat niciodată la ea cu probleme de sănătate. Colega ei, învinuită în acest dosar, a rugat-o să elibereze un certificat medical, fără a-i spune cine e pacientul. Medicul a refuzat să dea alte detalii presei.

Citește și Octavian Armașu a fost demis de la conducerea BNM

PETRU IARMALIUC, procurorul de caz: Documentul medical a fost completat de către învinuita, colega sa, Arapan Mariana şi ea nu l-a ţinut în mână, ea nu l-a luat. Nu a indicat numele său şi nu a aplicat ştampila medicului de familie. Toate aceste acţiuni au fost realizate de către Mariana Arapan şi în şedinţa de judecată a spus că a intrat la ea, a luat ştampila şi a aplicat-o.

La proces a fost prezentă şi învinuita Mariana Arapan.


“- De ce nu i-aţi spus doamnei pentru cine este acel certificat? – Doamnă, daţi-mi voie să plec şi nu mă mai….”

IGOR DODON, fost preşedinte al Republicii Moldova: Eu regret de această abordare a justiţiei în Republica Moldova. E o bătaie de joc într-un dosar care nu costă nici doi bănuţi.” Originalul documentului a dispărut, iar la dosarul cu probe este ataşată o copie.

PETRU BALAN, avocatul lui Igor Dodon: Despre originalul acestei recomandări, vreau să vă spun că e o întrebare pe care ar trebui să o adresaţi procurorului de caz. PETRU IARMALIUC, procurorul de caz: Acest document, evident, a fost păstrat, ascuns şi distrus de către persoanele vizate. Noi avem certitudinea confirmată că acest document a fost întocmit şi aplicat în mod fraudulos, fals.

Dosarul în care soţii Dodon şi un medic de familie sunt învinuiţi de fals în declaraţii a fost trimis în judecată la începutul lunii martie. Potrivit Procuraturii Anticorupţie, sotii Dodon au prezentat autorităților un document medical fals pentru a li se permite să plece în România, la un tratament post-Covid pentru fiul lor. Pentru asemenea infracţiune, Codul Penal prevede până la cinci ani de inchisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

Energocom: Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească

Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească. Datele Energocom relevă că, în perioada 13–21 iulie, prețul a crescut de la 51,35...

MAE al Franței cere Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Franței a cerut Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova, cu ocazia împlinirii a 34 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.