StiripesurseȘtirile zileiIlham Aliev rămâne 'omul forte' al Azerbaidjanului

Ilham Aliev rămâne ‘omul forte’ al Azerbaidjanului

Publicat:

Ilham Aliev, ”omul forte” al Azerbaidjanului de 15 ani, a fost reales, cu 86% din voturi, pentru un al patrulea mandat, care îi prelungeşte şederea la putere până în 2025, potrivit rezultatelor definitive publicate joi, la o zi după alegerile prezidenţiale denunţate de către opoziţie ca fiind necompetitive, relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit Comisiei electorale centrale, Aliev, a cărui victorie nu provoacă nici o îndoială, a obţinut 86,03% din voturi, după numărarea tuturor buletinelor. La alegeri au mai participat încă şapte candidaţi, necunoscuţi marelui public şi având rol de figuranţi, notează AFP.

Citeşte şi: Oraşul sirian Douma este PĂZIT de poliţia militară rusă

Rata de participare la vot a atins 74,5%, a precizat Comisia într-un comunicat, chiar dacă apărătorii drepturilor omului şi liderii opoziţiei au emis îndoieli referitoare la aceste cifre.

Ilham Aliev (56 de ani) va rămâne prin urmare la putere cel puţin până în 2025. El a fost ales prima dată în 2003 în fosta republică sovietică bogată în hidrocarburi, succedându-i tatălui său, Heydar, un fost ofiţer KGB local, care conducea ţara din 1969 şi care s-a aflat la putere până la moartea sa, în 2003.


Citeşte şi: Peste 400 de militari germani sunt anchetaţi pentru extremism

Criticat de opoziţie şi de apărătorii drepturilor omului, Aliev este lăudat de partizanii săi pentru că, datorită hidrocarburilor, a transformat şi a modernizat Azerbaidjanul, devenit un important furnizor de gaz către Europa.

Aliev i-a plasat şi pe membrii familiei sale în posturi înalte ale puterii. Soţia sa, Mehriban, a fost numită prim-vicepreşedinte al ţării în februarie 2017 şi fiul lor Heydar este menţionat deseori ca posibil succesor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.