România începe din 2027 exploatarea de gaze din Marea Neagră, perimetrul Neptun Deep, unde sunt rezerve estimate de 100 miliarde metri cubi, ceea ce va face din țara noastră cel mai mare producător din UE.
La producția de platou, în 2030 producția anuală estimată este de 7-8 miliarde de metri cubi, adică aproape dublu față de prezent, scrie stiripesurse.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
La consumul nostru actual, de 9 miliarde metri cubi anual, ar rezulta că am avea gaz pentru acoperirea întregului consum intern, rămânând și pentru export.
Totuși, Ion Sterian, directorul Transgaz, operatorul Sistemului Național de Transport, a declarat anterior că și consumul nostru aproape se va dubla, dată fiind punerea în funcțiune a mai multor termocentrale pe gaze (Mintia, Iernut, Craiova, București, Constanța), branșarea a tot mai multe gospodării la rețeaua națională și repornirea unor combinate chimice.
Un punct central al dezbaterii publice îl reprezintă capacitatea statului român de a reține aceste gaze pentru consumul intern.
Conform Legii Offshore (Legea 256/2018), actualizată în 2022, statul român beneficiază de un drept de preempțiune la achiziția gazelor din perimetrele offshore.
Cu toate acestea, nu a fost desemnată legal instituția abilitată să se ocupe cu achiziția acestor gaze în interesul statului român.
Totuși, declarațiile anterioare a doi miniștri ai Energiei, actualul Bogdan Ivan și precedentul Sebastian Burduja, arată că instituția ar putea fi Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS).
Totuși, nu avem încă actul legal de desemnare a ANRSPS drept instituția care să se ocupe de gazele din Marea Neagră, nu avem încă nici alocările financiare pentru constituirea bugetului său, care ar putea fi de miliarde de euro, având în vedere cantitățile vizate.
Mai mult, mecanismul de exercitare a preempțiunii este unul nuanțat. Statul are prioritate la achiziția gazelor deja extrase, dar la prețul pieței. Această măsură este menită să asigure aprovizionarea în caz de criză energetică.
Din lege, se arată că dreptul de preempțiune se aplică stocurilor fizice existente, nu cantităților care fac deja obiectul unor contracte pe termen lung (forward).
Dacă operatorii precum Petrom sau Romgaz semnează contracte de export pe 5-10 ani înainte de extracție (ceea ce nu avem cunoștință să se fi întâmplat, cel puțin cele două companii nu au declarat ceva în acest sens), statul poate întâmpina dificultăți juridice în a interveni asupra acelor volume.
Inexistența unor contracte de furnizare pe termen lung și la cantități mari este neobișnuită în industrie. Aceste acorduri anterior semnate asigură bancabilitatea unui proiect, oferind creditele de miliarde necesare firmelor pentru toate lucrările de până la începerea extracției propriu-zise. Spre exemplu, la cealaltă exploatare din Marea Neagră, Midia, a BSOG, americanii semnaseră cu ENGIE România pentru furnizarea, timp de 10 ani, a jumătate din toată cantitatea existentă, cu doi ani înainte de începerea extracției.
Cu toate acestea, nicio veste în acest sens de la Petrom și Romgaz. Totuși, Petrom a anunțat încheierea a două acorduri de furnizare – mici însă, cu germanii de la Uniper, pentru 1,4 miliarde metri cubi în cinci ani, începând cu 2027, și cu moldovenii de la Energocom. Aici, cantitățile nu au fost clar menționate, însă declarații ai unor oficiali de la Chișinău vorbeau despre până la 0,5 miliarde de mc anual.
Dat fiind faptul că aceste acorduri se supun legii privind dreptul de preempțiune, este de presupus că Petrom a oferit mai întâi respectivele cantități statului român, însă ANRSPS nu s-a arătat interesată.
România are, în prezent, producție de uscat de gaze de circa 8 miliarde metri cubi, la Petrom și Romgaz. Încă 1 miliard de metri cubi se extrag, deja de mulți ani, din unele perimetre de apă mică din Marea Neagră ale Petrom. Circa 1-1,5 miliarde metri cubi se importă.
Inexistența unor acorduri de furnizare pentru gaze din Marea Neagră, oportunitate sau risc pierdut?
Oportunitatea statului nu rezidă doar în consumul direct, ci și în atragerea de industrii mari consumatoare de gaz (chimie, îngrășăminte) care să creeze valoare adăugată.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Fără o strategie clară de utilizare a acestui „surplus” de energie, România riscă să rămână doar un coridor de tranzit către Europa Centrală, în timp ce securitatea energetică națională va depinde de capacitatea bugetară de a exercita preempțiunea la prețuri competitive.
