StiripesursePoliticăÎn cazul unor noi alegeri, preşedinta Maia Sandu s-ar clasa pe...

În cazul unor noi alegeri, preşedinta Maia Sandu s-ar clasa pe primul loc

Publicat:

Preşedinta Maia Sandu este creditată cu prima şansă pentru câştigarea unor noi alegeri prezidenţiale în Republica Moldova, arată datele unui sondaj al Barometrului Opiniei Publice, prezentat luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit aceluiaşi sondaj, în cazul unor noi alegeri parlamentare în Republica Moldova, doar trei partide ar accede în legislativ: Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi Partidul Renaştere asociat cu fostul partid Şor. Niciuna dintre cele trei formaţiuni politice nu ar obţine însă majoritatea, informează presa de la Chişinău, potrivit agerpres.

Citește și : Maia Sandu le cere moldovenilor din Olanda să se întoarcă acasă

În acelaşi timp, circa 60 la sută dintre moldoveni consideră că lucrurile în Republica Moldova merg într-o direcţie greşită, iar preţurile, sărăcia şi viitorul copiilor îi îngrijorează cel mai mult.

Sondajul de opinie a fost efectuat la comanda Institutului de Politici Publice (IPP).


“Pentru Maia Sandu ar vota 29,4%, pentru Igor Dodon 18,1%, pentru Ion Ceban 5,6%, pentru Renato Usatâi 5,1%, pentru Ilan Şor 3,2%, pentru Vladimir Voronin 1,5%, iar ceilalţi sunt sub 0,5%’, a prezentat directorul IPP, Arcadie Barbăroşie, datele sondajului.

În cazul alegerilor parlamentare, în legislativ ar accede trei partide, fiind vorba de PAS, pentru care ar vota puţin peste 24% dintre respondenţi, partidul de guvernământ fiind urmat de PSRM cu 13,4% şi de Partidul Renaştere asociat cu fostul partid Şor, cu 8,6%.

În ceea ce priveşte încrederea în personalităţile politice din Republica Moldova, primele trei locuri sunt ocupate de Maia Sandu (19,6%), Igor Dodon (6,9%) şi Ilan Şor (3,7%). Premierul Dorin Recean şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, se bucură însă de mai puţină încredere, fiind poziţionaţi aproape pe ultimele locuri în clasament.

De asemenea, respondenţii au fost întrebaţi dacă ar alege aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) sau la Uniunea Vamală, în cazul în care ar fi organizat un referendum în acest sens.

Citeşte şi: Ruşii au provocat daune majore în zona portului Ismail

Potrivit datelor prezentate de Barbăroşie, “pentru aderarea la UE s-au pronunţat 47%, “pentru arderea la Uniunea Vamală – 32,% din respondenţi”, în timp ce 4,5% nu ar participa la un astfel de referendum, iar 14,4% au declarat că “nu ştiu/nu au decis’

Barometrul Opiniei Publice a fost efectuat în perioada 9-23 august, pe un eşantion de 1.215 de persoane şi are o marjă de eroare de 3%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Loteria Națională va oferi până la 270 de milioane de lei pentru sport

Aproximativ 70 de milioane de lei din veniturile generate de Loteria Națională a Moldovei vor fi alocate în 2026 pentru dezvoltarea infrastructurii sportive școlare....

Moldova produce anual aproximativ 35.000 de tone de deșeuri textile

În Republica Moldova sunt generate anual aproximativ 35.000 de tone de deșeuri textile, potrivit estimărilor unui studiu finanțat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare....

VIDEO Protest în faţa ANRE împotriva scumpirii gazelor

Mai mulți lideri politici și cetățeni s-au adunat astăzi în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), unde au protestat împotriva majorării...

Un moldovean a fost condamnat în Rusia pentru spionaj

Un tânăr de 26 de ani din R. Moldova a fost condamnat în Rusia la 13 ani de închisoare pentru spionaj. Despre sentința, pronunțată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.