StiripesurseExterneÎn ciuda violențelor din Sofia, Boiko Borisov 'ține cu dinții' de...

În ciuda violențelor din Sofia, Boiko Borisov ‘ține cu dinții’ de putere

Publicat:

Prim-ministrul conservator bulgar Boiko Borisov intenţionează să rămână în funcţie după prima noapte de violenţe, înregistrate în noaptea de miercuri spre joi, pe fondul manifestaţiilor anticorupţie ce zguduie Bulgaria de două luni, a anunţat joi partidul său politic, citat de France Presse, potrivit agerpres.

“În urma exceselor de ieri (miercuri – n.r.), nu vom demisiona, pentru că asta ar însemna că orice guvern ar trebui să cedeze presiunii bătăuşilor”, a declarat în parlament un responsabil al GERB, partidul la putere, Toma Bikov.

Citește și: Ce este Noviciok-ul, substanța cu care a fost otrăvit Alexei Navalnîi

Potrivit poliţiei, 126 de persoane, inclusiv 62 cunoscute de forţele de ordine, au fost arestate. 80 de poliţişti au fost răniţi şi oamenii legii au folosit spray cu piper într-un mod fără precedent pentru a dispersa manifestanţii.


Unii dintre protestatari au fost înconjuraţi şi bătuţi, potrivit unui fotograf AFP, care a fost el însuşi rănit.

“Aceste ciocniri permit guvernului să marcheze un punct faţă de opinia publică”, a comentat politologul Dimităr Ganev la televiziunea bulgară.

“Pragul intolerabilului a fost trecut (…). Am ridicat blocajele deoarece elementele criminale au depozitat materiale periculoase”, inclusiv cocteiluri Molotov, a declarat joi în faţa jurnaliştilor directorul poliţiei din Sofia, Gheorghi Hadjiev.

De mai bine de o lună opozanţii ocupau trei intersecţii din Sofia.

“Unii protestatari, inclusiv suporteri ultras ai echipelor de fotbal, au agresat brutal” poliţia, a spus el. “Au atacat-o cu mijloace pirotehnice, bombe artizanale şi pietre de pavaj”, a adăugat el.

Confruntaţi cu violenţele, organizatorii demonstraţiilor au vorbit despre “provocări”, în timp ce apelurile lor la calm nu au fost auzite.

Aceştia cer demisia prim-ministrului Boiko Borisov, pe care îl acuză că a închis ochii la corupţie.

Citește și: Parlamentul bulgar dă undă verde pentru schimbarea Constituţiei! Sofia s-a transformat în câmp de bătălie între protestatari şi forţele de ordine

Mişcarea lor a luat pentru prima dată în două luni o întorsătură violentă după ce guvernul a obţinut miercuri aprobarea parlamentului pentru a lansa un proiect controversat de reformare a Constituţiei.

Acest proiect a fost interpretat de protestatari ca o manevră ce permite prim-ministrului să rămână la putere până la sfârşitul mandatului său în 2021.

Într-o declaraţie în parlament, partidul conservator al lui Borisov a acuzat un magnat al jocurilor de noroc, Vasil Boikov, că i-a plătit pe bătăuşi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bulgaria intenționează să investească 19 miliarde de euro în armament

Cheltuielile militare vor pune o presiune foarte mare asupra bugetului după 2030. Bulgaria va investi peste 19 miliarde de euro în arme noi și infrastructură...

În ciuda acordului americano-iranian, redeschiderea Strâmtorii Ormuz va dura săptămâni

Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving că acordul între SUA și Iran...

Decăderea Irlandei în antisemitism

Eu credeam că James Joyce exagera în „Ulysses”. Situația actuală e mult mai gravă decât cea descrisă de el, comentează Phelim McAleer (jurnalist, scriitor...

Netanyahu și Trump, tot mai departe unul de celălalt după acordul SUA-Iran. Israelul spune că nu este obligat să-l respecte

Acordul preliminar convenit de Statele Unite și Iran pentru oprirea războiului riscă să provoace una dintre cele mai serioase rupturi politice dintre Benjamin Netanyahu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.