StiripesurseȘtirile zileiÎn sfârșit! S-a aflat misterul statuilor gigant de pe Insula Paştelui

În sfârșit! S-a aflat misterul statuilor gigant de pe Insula Paştelui

Publicat:

Vechii locuitori ai Insulei Paştelui (Chile) au construit misterioasele statui care au făcut din această insulă o importantă destinaţie turistică în zone care aveau acces la surse de apă dulce şi la alte resurse, susţin oameni de ştiinţă, citaţi de DPA, potrivit agerpres.

Uriaşele statui din rocă monolitică (moai), cu o înălţime de până la 12 metri şi o greutate de 75 de tone, a căror origine rămâne înconjurată de mister, au uimit generaţii întregi de vizitatori ai acestei insule cunoscute şi sub numele de Rapa Nui.

Citeşte şi: Proteste de amploare în Argentina. Oamenii s-au săturat de austeritatea lui Macri!

Cercetătorii s-au întrebat de multă vreme de ce anumite regiuni de pe insulă au fost selectate pentru amplasarea statuilor, însă un nou studiu – publicat joi în jurnalul de specialitate PLOS One – a descoperit că respectivele zone sunt situate în apropierea unor surse de apă dulce.

Pe Rapa Nui există în prezent circa 800 de moai şi 300 de ahu, platformele monumentale pe care aceste statui sunt amplasate. Se crede că acestea au fost realizate de comunităţi diferite, cea mai veche dintre ele datând din secolul al XIII-lea.


Citeşte şi: SUA au început retragerea militară din Siria

“Atunci când am început să examinăm detaliile hidrologice, am remarcat că o legătură strânsă între accesul la apa dulce şi amplasarea statuilor”, a declarat cercetătorul principal al studiului, Carl Lipo, antropolog la Binghamton University, din New York.

Potrivit acestuia, zonele din jurul platformelor ahu “erau legate exact de locurile în care ieşeau la suprafaţă cursuri de apă dulce din subteran”, acest lucru fiind valabil chiar şi în cazul monumentele din interiorul insulei, nu doar al celor de pe coastă.

El a precizat, totodată, că în locurile unde nu sunt amplasate ahu sau moai nu există surse de apă dulce.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.