StiripesurseDiasporaIncendiu puternic în sudul Franţei! Peste 3.000 de persoane au fost...

Incendiu puternic în sudul Franţei! Peste 3.000 de persoane au fost evacuate

Publicat:

Peste 3.000 de persoane, locuitori ai unor sate din sudul Franţei, în Aveyron, şi turişti, au fost evacuate marţi, din cauza unui incendiu care a distrus cel puţin 700 de hectare de vegetaţie, fără a face victime, relatează AFP, potrivit agerpres.

În sudul Franţei, incendiul, declanşat de un utilaj agricol luni seara la Massegros, în departamentul Lozere, s-a extins în direcţia Aveyron, până în satul Mostuéjouls.

Citeşte şi: FBI percheziţionează PALATUL lui Trump din Florida – Black News

Marţi dimineaţă, focul înteţit de vânt şi secetă nu s-a mai extins. Pompierii au aprins “focuri tactice” pentru a arde preventiv vegetaţia pentru a împiedica extinderea incendiului.

Autorităţile au ordonat evacuarea tuturor locuitorilor din satul Mostuéjouls, în centrul Parcului Naţional Cévennes, nu departe de pădurea de conifere cuprinsă de flăcări.


Persoanele evacuate au fost direcţionate către săli de festivităţi şi şcoli din municipiile învecinate.

Citeşte şi: Zelenski reaminteşte dezastrul de la Cernobîl – Black News

“Flăcările erau la câteva sute de metri distanţă, jandarmii şi pompierii au venit să ne ceară să evacuăm, a trebuit sa plecăm cu toţii în miezul nopţii”, a declarat Gabin Castro, un locuitor din Mostuéjouls.

Peste 600 de pompieri din mai multe departamente au fost mobilizaţi pentru stingerea incendiului, fiind ajutaţi de bombardiere cu apă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.