StiripesurseCultură și MediaDiverseÎncepe Târgul de Carte Gaudeamus

Începe Târgul de Carte Gaudeamus

Publicat:

A început cu 11.000 de vizitatori și a ajuns la peste 130.000 în doar cîțiva ani. Este evenimentul de carte de la care nicio editură care se respectă nu lipsește, iar vizitatorii pot să beneficieze, la unele cărți, de reduceri substanțiale.

Târgul de Carte Gaudeamus, cel mai longeviv târg de carte din România, are loc în perioada 3 – 7 decembrie la Romexpo, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Deschiderea oficială a ediției cu număru 32 are loc la ora 12. Târgul va fi deschis între orele 10.00 – 20.00, iar accesul publicului va fi gratuit.

Președintele de onoare al ediției este Sabina Fati, jurnalistă, scriitoare, analistă de politică externă.


Este ultima ediție din acest an a seriei de evenimente dedicate cărții.

Expozanți sunt peste 180 de edituri prestigioase din România, agenții de difuzare de carte românească și străină, edituri universitare și instituții d eînvățământ superior, distribuitori de muzică și o gamă foarte bogată și variată de jocuri educative.

Vor avea loc peste 600 de evenimente editoriale, atât în spațiile amenajate în incintă, cât și la standurile participanților.

Portalul va găzdui lansări și prezentări de carte, proiecte editoriale, dezbateri, întâlniri cu scriitori, sesiuni de autografe.

Târgul va fi platforma de prezentare a nu mai puțin de zeci de mii de titluri, unele dintre ele, în premieră.

Unul dintre spațiile de evenimente, „Ion Creangă”, va fi dedicat celor mici.

Târgul Gaudeamus a fost inițiat de Radio România în 1994. Prima ediție a avut loc între 30 oct și 6 niembrie 1994 în foaierul Sălii de Concerte „Mihail Jora” a Radiodifuziunii.

Primul președinte de onoare al târgului a fost scriitorul Mircea Sântimbreanu.

Prima ediție a târgului a avut 11.000 de vizitatori, iar apoi numărul acestora a continuat să crească, ajungând, prin 2008, la 100.000 de vizitatori.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Așa s-a impus Târgul Gaudeamus ca un eveniment de anvergură dedicat cărții și educației în peisajul cultural românesc.

Gaudeamus e singurul târg de carte din lume organizat permanent de un post public de radio și a fost un catalizator important pentru democratizarea accesului la carte.

Pentru editurile din România, Gaudeamus este cea mai importantă platformă de expunere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

Ilan Șor reacţionează la decizia justiţiei luată în cazul Tauber

Fugarul Ilan Șor a criticat decizia Curții de Apel Chișinău privind menținerea condamnării fostei deputate Marina Tauber, calificând hotărârea drept un act de persecuție...

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.