StiripesurseDiasporaÎnchisoare pe viaţă pentru un şofer cu probleme psihice care a...

Închisoare pe viaţă pentru un şofer cu probleme psihice care a omorât şase persoane în oraşul german Trier

Publicat:

Un şofer beat şi bolnav de schizofrenie paranoidă care a omorât şase persoane intrând în 2020 cu maşina în mulţime în oraşul german Trier a fost condamnat marţi la închisoare pe viaţă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Tribunalul regional din Trier (Rhenania-Palatinat) l-a condamnat pe Bernd Weimann, de 52 de ani, la închisoare pe viaţă şi la obligaţia de a primi îngrijiri psihiatrice.

Citește și : Armata rusă NU are nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina

În decembrie 2020, el a intrat pe o stradă pietonală cu autoturismul său 4×4 şi i-a lovit la întâmplare pe trecători.

El a omorât cinci persoane, între care un bebeluş, şi a rănit numeroşi alţi trecători. O a şasea victimă a murit la aproape un an după atac.


În cursul unui proces care a durat un an, procurorii au susţinut că acuzatul a plănuit atacul cu intenţia “de a ucide sau răni cel mai mare număr posibil de persoane”.

O expertiză pregătită înainte de proces a stabilit că el suferea de schizofrenie paranoidă.

Acuzatul nu a putut furniza decât o relatare aproximativă şi uneori contradictorie a modului în care s-au derulat evenimentele. Anchetatorii au exclus la momentul acela orice motivaţie politică, teroristă sau religioasă şi în cursul procesului nu a fost stabilită o alta.

Potrivit acuzării, conducătorul auto cu probleme psihice se simţea frustrat de situaţia sa personală. Înainte de atac, el nu avea adresă fixă şi trăia în maşină, dezvoltând o “ură generală faţă de umanitate”.

Mai multe atacuri cu maşina au avut loc în ultimii ani în Germania, fiind comise de şoferi care sufereau de probleme psihice.

Citește și : Recesiunea globală SCADE preţul petrolului

Unul dintre cele mai grave a fost comis în aprilie 2018 la Münster (nord-vest). Un bărbat a intrat cu un minivan într-un grup de persoane care se aflau în faţa unui restaurant, omorând cinci dintre ele, înainte de a se sinucide prin împuşcare.

În decembrie 2016, un islamist a ucis 12 persoane în plin centrul Berlinului într-un atentat cu un camion asupra unui târg de Crăciun.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.