StiripesurseDiasporaIndustria petrolieră va avea nevoie de 10,6 miliarde dolari până în...

Industria petrolieră va avea nevoie de 10,6 miliarde dolari până în 2040

Publicat:

Industria petrolieră va necesita circa 10,6 miliarde dolari pentru acoperirea cererii la nivel mondial până în 2040, un obiectiv care are anumite riscuri din cauza efectelor incerte ale luptei împotriva încălzirii globale, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Acesta este avertismentul dat marţi de Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), în raportul său anual “Previziunile Mondiale în domeniul Petrolului 2019”, care actualizează perspectiva pe termen mediu şi lung.

Citește și : Președintele Sebastian Pinera se încăpățânează să rămână la conducere în Chile

“Ceea ce este clar este că lumea va avea nevoie de mai multă energie în următoarele decenii”, semnalează în document secretarul general al OPEC, Mohamed Barkindo.

Această viziune se bazează, printre altele, pe creşterea estimată a populaţiei mondiale cu 1,6 miliarde persoane în următoarele două decenii (de la 7,6 miliarde în 2018 la 9,2 miliarde în 2040) şi pe faptul că economia globală “se va dubla în aceeaşi perioadă”.


În plus, în prezent încă sunt peste un miliard de persoane fără acces la electricitate şi trei miliarde fără combustibil curat pentru gătit.

OPEC estimează că cererea energetică primară va creşte cu 25% în perioada 2018-2040 şi, deşi sursele alternative vor fi cele care vor înregistra cea mai mare creştere procentuală, petrolul şi gazele vor fi încă necesare pentru a acoperi circa jumătate din necesarul de energie până la finele acestei perioade.

“Fără îndoială, industria este preocupată acum de politicile care ar putea avea un impact negativ asupra investiţiilor”, printre care se evidenţiază cele legate de schimbările climatice, avertizează secretarul general.

Citește și : Evadare spectaculoasă dintr-un tribunal thailandez

Deşi ţările membre ale OPEC “sunt în totalitate angajate în realizarea investiţiilor necesare pentru menţinerea bunei aprovizionări a consumatorilor”, trebuie în acelaşi timp să-şi diversifice economiile, o provocare dificilă, dată fiind dependenţa lor ridicată de veniturile din petrol.

“Este important să subliniem că OPEC este în totalitate angajată şi sprijină Acordul de la Paris…., dar, de asemenea, credem că industria petrolieră trebuie să fie o parte a soluţiei privind provocările schimbărilor climatice”, a adăugat oficialul cartelului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.