StiripesursePolitică'Inima Moldovei' a depus o sesizare la Curtea Constituţională

‘Inima Moldovei’ a depus o sesizare la Curtea Constituţională

Publicat:

Partidul Inima Moldovei a sesizat astăzi, 15 octombrie, Curtea Constituţională privind excluderea din alegerile parlamentare. Liderul formațiunii, Irina Vlah, susține că partidului său i-a fost interzisă participarea la procesul electoral „printr-o măsură provizorie, fără o hotărâre definitivă, fără probe clare și fără respectarea dreptului la apărare”.

„Această limitare s-a aplicat în baza unei legi controversate, adoptate cu doar câteva luni înainte de alegeri (în vigoare din 14 iunie 2025), în contradicție cu standardele internaționale care interzic modificarea regulilor electorale în preajma scrutinelor. În baza acestei măsuri, Comisia Electorală Centrală (CEC) a exclus din cursă mai mulți candidați ai Blocului Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”, doar pentru că Partidul Republican „Inima Moldovei” era membru al Blocului. Nici Blocul, nici candidații excluși nu au fost parte în proces şi nici o abatere legală nu le-a fost imputată. Excluderile au fost dispuse fără o analiză de fond, fără a exista o prescripție expresă judecătorească sau legală pentru modul în care a acționat CEC, fără recurs efectiv și fără o decizie definitivă a instanței”, au menționat reprezentanții Partidului Inima Moldovei.

Citeşte şi: Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia – Stiripesurse.md

Totodată, Vlah afirmă că cererea Ministerului Justiției de limitare a activității formațiunii urmează să fie examinată după alegeri, pe 20 octombrie 2025 – „când deja este imposibil de reparat prejudiciul electoral produs”.

„Concluziile sunt clare. Un partid a fost scos din alegeri fără o decizie definitivă, în lipsa oricărui probatoriu. Candidați au fost eliminați abuziv, fără vină și fără apărare. Nu a existat recurs efectiv, nici posibilitatea reală de contestare”, au declarat membrii formațiunii.


În consecință, Partidul Inima Moldovei consideră că aceste alegeri nu au fost libere și corecte: „PRIM califică cele întâmplate drept un precedent periculos pentru democraţia moldovenească şi cere Curţii Constituţionale să intervină, în limita competenţelor pe care le are, pentru a restabili legalitatea şi dreptatea.”

Amintim că pe 26 septembrie, Comisia Electorală Centrală a decis excluderea candidaților Partidului „Inima Moldovei” din cursa electorală. Decizia vine după ce joi, 25 septembrie, Curtea de Apel Centru a admis solicitarea Ministerului Justiției și a aplicat măsura asiguratorie de restricție a activității Partidului „Inima Moldovei” pe perioada examinării cauzei civile până la pronunțarea hotărârii.

Lidera Partidului Inima Moldovei, Irina Vlah, a catalogat decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) drept una „abuzivă”, după ce instituția a exclus formațiunea din cursa electorală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.