StiripesurseDiasporaÎntreaga Spanie a ieşit din starea de alertă

Întreaga Spanie a ieşit din starea de alertă

Publicat:

Întreaga Spanie a ieşit duminică, oficial, din starea de alertă, o măsură care pune punct unor restricţii impuse în vederea încetinirii evoluţiei pandemiei de Covid-19. Deşi unele comunităţi autonome au anunţat că vor menţine restricţii de mobilitate pe timp de noapte, precum Valencia, Baleares, Canarias, Ţara Bascilor şi Navarra, în restul teritoriului spaniol sunt permise deplasările , scrie news.ro.

Starea de alertă a fost introdusă pe 25 octombrie, iar acum comunităţile autonome (CCAA) pot aproba propriile măsuri în contextul sanitar. Cele mai multe dintre ele au renunţat la carantina perimetrală şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii, potrivit TVE.

Citește și : Zuzana Caputova evocă rolul armatei române în eliberarea Slovaciei în al Doilea Război Mondial

Guvernul consideră că regiunile autonome au luat deciziile potrivite pentru a renunţa la restricţiile de mobilitate şi că este timpul de a privi spre viitor.

„Trebuie să fim prudenţi, dar trebuie să începem să ne gândim la firme, la locurile de muncă. Trebuie să începem şi facem asta prin ieşirea dintr-o lungă stare de alertă generalizată”, a declarat viceprim-ministrul Carmen Calvo.


De cealaltă parte, liderul PP, Pablo Casado, l-a criticat pe Twitter pe prim-ministrul Pedro Sánchez pentru că a lăsat decizia pe seama comunităţilor autonome, „o iresponsabilitate ce trebuie să aibă grave consecinţe politice”.

„Cineva trebuie să îi spună lui Pedro Sánchez că nu poate trece de la o stare de alertă la o stare de haos şi că CCAA nu ştiu către cine să se îndrepte de mâine pentru a lupta împotriva pandemiei”, a spus sâmbătă secretarul general al PP, Teodoro Garcia Egea. „Cineva trebuie să îi spună adevărul lui Pedro Sánchez”.

Nici reprezentanţii Ciudadanos nu au fost de acord cu noile măsuri ale guvernului socialist. Ei reclamă „un haos juridic” în toate comunităţile autornome, cu 27 de modele diferite în Spania de soluţionare a finalului stării de alertă.

Fiecare comunitate va decide noile măsuri.

Citește și : Proteste la Porto împotriva summitului social al UE

Cele mai multe dintre guvernele regionale au solicitat cetăţenilor să fie prudenţi şi responsabili, deoarece pericolul prezentat de coronavirus există încă şi finalul restricţiilor nu înseamnă finalul pandemiei.

De la începutul pandemiei, în Spania au fost înregistrate peste 3,56 milioane de cazuri de Covid-19 şi mai mult de 78.790 de decese asociate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.