StiripesurseSintezeIrakul vrea stabilirea unui calendar pentru retragerea trupelor străine

Irakul vrea stabilirea unui calendar pentru retragerea trupelor străine

Publicat:

Parlamentul irakian a adoptat joi o rezoluţie prin care cere guvernului să stabilească un calendar de retragere a forţelor străine staţionate în ţară, a anunţat biroul preşedintelui forului legislativ de la Bagdad, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Parlamentul îşi exprimă recunoştinţa faţă de toate ţările care au sprijinit Irakul în lupta sa împotriva lui Daesh (acronimul în arabă pentru gruparea jihadistă Statul Islamic) şi solicită guvernului să stabilească un calendar de retragere a forţelor străine”, se arată într-un comunicat.

Citeşte şi: Regina Marii Britanii a fost ţinta unui atentat 

Creată în 2014 la solicitarea Statelor Unite ca urmare a cuceririlor teritoriale ale Statului Islamic care ameninţau Bagdadul, coaliţia internaţională anti-jihadistă reuneşte 74 de ţări şi organizaţii internaţionale, precum Interpol şi NATO.

La începutul lunii februarie, coaliţia internaţională a anunţat o reducere în 2018 a forţelor sale din Irak, unde SI a pierdut aproape în totalitate controlul teritoriului pe care îl cucerise.


“O prezenţă în continuare a coaliţiei în Irak va fi asigurată în anumite condiţii, proporţional cu nevoile şi în coordonare cu guvernul irakian”, a spus coaliţia. Statele Unite dispun de 5.000 de soldaţi în Irak.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.