StiripesurseSintezeIranul confirmă testarea unei rachete

Iranul confirmă testarea unei rachete

Publicat:

Gardienii Revoluţiei iraniene au confirmat că au efectuat “recent” un test de rachetă, a anunţat marţi agenţia de presă iraniană Fars, la mai mult de o săptămână după ce Washingtonul, Londra şi Parisul au condamnat acest tir, informează AFP, potrivit agerpres.

“Continuăm testele noastre de rachete şi acest tir recent a fost un test important”, a afirmat, potrivit Fars, generalul de brigadă Amirali Hajizadeh, comandantul Forţei aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice Iran.

Citeşte şi: O rusoaică este acuzată de spionaj în SUA

“Reacţia americană arată că acest test era foarte important pentru ei şi că aceasta i-a făcut să plângă”, adaugă Fars, citându-l pe ofiţerul iranian, potrivit căruia Iranul efectuează în fiecare an 40-50 de teste de rachetă.

Fars nu precizează nici data la care a avut loc testul, nici tipul de rachetă testat în acea zi.


La începutul lui decembrie, secretarul de stat american Mike Pompeo a denunţat ceea ce el a calificat drept un nou test iranian al unei “rachete balistice cu rază medie (de acţiune), capabilă să transporte mai multe focoase” şi “să lovească unele regiuni ale Europei şi peste tot în Orientul Mijlociu”.

Citeşte şi: Cutremur puternic la nord de Antarctica

Condamnând la rândul lor tirul de rachetă, Franţa şi Marea Britanie au cerut o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU asupra problemei pe care o reprezintă programul balistic iranian. În timpul acestei reuniuni, în 4 decembrie, SUA, duşmanul înveterat al Iranului, nu au reuşit să obţină, după cum doreau, o “condamnare unanimă” a acestui tir ca “încălcare a angajamentelor” iraniene.

SUA apreciază că tirurile Iranului de testare a rachetelor balistice sunt o încălcare a rezoluţiei 2231 a Consiliului de Securitate care a aprobat acordul asupra programului nuclear iranian din 2015, denunţat unilateral de SUA, în luna mai a acestui an.

Parisul şi Londra nu le consideră o încălcare, ci “neconforme” spiritului rezoluţiei 2231 şi constituie o “provocare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.