StiripesurseExterneIranul exportă mai mult petrol ca oricând prin strâmtoarea Ormuz

Iranul exportă mai mult petrol ca oricând prin strâmtoarea Ormuz

Publicat:

Controlul Republicii islamice asupra acestei rute strategice de comerț cu hidrocarburi permite regimului iranian să-și continue exporturile de țiței în ciuda atacurilor americane și israeliene, potrivit Wall Street Journal.

“Iranul exportă mai mult petrol prin strâmtoarea Ormuz decât înainte de război, demonstrând că el controlează această cale navigabilă strategică, pe care a închis-o pentru alți producători de petrol din regiune”, notează The Wall Street Journal, preluat de Courrier International, potrivit stiripesurse.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

De la începutul conflictului, Iranul a amenințat că va da foc oricărui petrolier care încearcă să nesocotească închiderea strâmtorii, decisă ca represalii pentru atacurile americane și israeliene.

“Producătorii arabi de petrol din Golf, de la Arabia Saudită până la Irak, își reduc producția și se luptă să găsească noi rute” pentru a transporta țițeiul, în timp ce “Iranul își continuă operațiunile ca de obicei”, potrivit cotidianului american de afaceri, care citează date de la platforma de urmărire a materiilor prime Kpler.


China se aprovizionează cu țiței iranian

“Șapte petroliere au încărcat țiței în largul coastei iraniene” din 28 februarie, potrivit Kpler. În ultimele șase zile, navele au “încărcat o medie de 2,1 milioane de barili de petrol iranian pe zi, mai mult decât cele 2 milioane de barili pe zi pe care Iranul le-a exportat în februarie”.

Această continuare a “business as usual” este, potrivit ziarului, un “colac de salvare financiar pentru Teheran”. Această “ușoară creștere arată că, spre deosebire de alți producători, transporturile sale nu sunt îngreunate și China nu și-a pierdut apetitul pentru țițeiul de la Teheran”.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Prin strâmtoarea Ormuz tranzitează aproximativ 20% din petrolul mondial. O treime din petrolul mondial este produs de statele din Golf. Închiderea strâmtorii de către Iran a provocat o creștere a prețurilor țițeiului și a stârnit temeri privind o criză energetică globală.

Conform previziunilor JPMorgan Chase, “dacă strâmtoarea rămâne blocată timp de două săptămâni, aprovizionarea cu petrol din Golf ar putea fi redusă cu aproximativ 3,8 milioane de barili pe zi”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indivizii care au lansat focuri de artificii dintr-o mașină în mers la Botanica sunt străini. Ei au fost expulzați

Indivizii care au lansat focuri de artificii într-o curte de la Botanica, Chișinău, sunt cetățeni israelieni, precizează Inspectoratul General pentru Migrațiune (IGM). Cei doi...

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

CUC s-a reunit în ședință

Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) au desfășurat în orașul  Bender o ședință, în cadrul căreia au aprobat decizia de numire a doi observatori...

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.