StiripesurseSintezeIranul nu va negocia programul său de rachete balistice

Iranul nu va negocia programul său de rachete balistice

Publicat:

Iranul nu va negocia programul său de rachete balistice şi vrea să exporte cel puţin 700.000 de barili de petrol pe zi, ideal 1,5 milioane de barili pe zi, dacă Occidentul intenţionează să salveze acordul nuclear convenit în 2015, au declarat duminică doi oficiali şi un diplomat iranieni, transmite Reuters, potrivit news.ro .

”Ca un gest de bunăvoinţă şi un pas către crearea de spaţiu pentru negocieri, am răspuns propunerii franceze. Dorim să exportăm 700.000 de barili de petrol pe zi şi să fim plătiţi în numerar…şi asta doar pentru început. Ar trebui să ajungem la 1,5 milioane de barili pe zi”, a spus un oficial iranian.

Citește și : La finalul unei reuniuni a G7 consacrate Africii, Merkel şi Macron vor să întărească lupta antijihadistă în regiunea Sahel

Un al doilea oficial a spus că ”programul de rachete balistice al Iranului nu poate şi nu va fi negociat. Am subliniat acest lucru în mod clar şi deschis”.

Oficialii nu au elaborat în privinţa propunerii franceze. Oficialii francezi nu au fost disponibili pentru comentarii.


Un diplomat iranian a spus că Iranul a exclus şi negocierile referitoare la ”dreptul său de a îmbogăţi uraniu, ciclul său de combustibil nuclear…iar în schimb va respecta în totalitate pactul nuclear din 2015”.

Citește și : Preşedinţia franceză: Discuţiile cu ministrul de externe al Iranului au fost ‘pozitive şi vor continua’

Surse din industrie au declarat pentru Reuters că exporturile iraniene de petrol au scăzut în iulie la 100.000 de barili pe zi, din cauza sancţiunilor impuse ţării de Statele Unite, de când preşedintele Donald Trump s-a retras anul recut din acordul din 2015.

Ministrul iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Javad Zarif, a sosit duminică într-o vizită-surpriză la summitul G7 de la Biarritz. Acesta a răspuns invitaţiei omologului francez, Jean-Yves Le Drian, şi nu va avea întâlniri cu oficiali americani, potrivit The Guardian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.