StiripesurseDiasporaIrlanda nu plănuiește o "graniță tare" indiferent de Brexit

Irlanda nu plănuiește o “graniță tare” indiferent de Brexit

Publicat:

Ministerul Afacerilor Europene din Irlanda a anunţat că Marea Britanie are o obligație față de tratatul de pace de la Belfast, indiferent de Brexit, iar o parte integrantă a acestuia protejează “granița invizibilă” dintre Irlanda și Irlanda de Nord, relatează Reuters, potrivit mediafax.

“În ceea ce ne privește, nu planificăm niciun fel de graniță, nu am planificat niciodată o graniță, pentru că nu este ceva ce putem îngădui”, a declarat Helen McEntee pentru postul Sky News, duminică.

Citește și : Maduro respinge ultimatumul lansat de câteva state europene de a convoca alegeri

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici.

Marea Britanie ar trebui să părăsească UE pe data de 29 martie.


Citește și : Netanyahu: Israelul îl recunoaşte pe Guaido drept noul preşedinte al Venezuelei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.