StiripesurseDiasporaIsrael, Grecia şi Cipru avansează către construcţia gazoductului EastMed

Israel, Grecia şi Cipru avansează către construcţia gazoductului EastMed

Publicat:

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, omologul său grec Alexis Tsipras şi preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, au prezentat joi în Israel proiectul gazoductului EastMed, care va fi oficializat în lunile următoare, transmite agenţia EFE, scrie Agerpres.

”Ne reafirmăm astăzi angajamentul faţă de gazoductul EastMed (gazoductul Mediteranei Orientale) şi dezbatem aspecte importante ale proiectului pe care-l vom semna oficial în lunile următoare”, a declarat Netanyahu la al cincilea summit trilateral Israel-Grecia-Cipru, desfăşurat în oraşul israelian Beerseva.

Citește și : Donald Trump apără retragerea trupelor americane din Siria: Este ‘timpul ca alţii să lupte’

Gazoductul submarin, care va avea o lungime de circa 2.000 de kilometri, va oferi Europei acces la rezervele de gaze din zona de est a Mediteranei. Construcţia gazoductului este sprijinită de Uniunea Europeană, care şi-ar vedea astfel diminuată dependenţa energetică faţă de Rusia.

Israelul şi Ciprul au descoperit rezerve de gaze naturale în zonele lor economice exclusive, iar exploatarea acestora ar putea modifica harta energetică şi geopolitică a regiunii.


Cei trei lideri care s-au reunit la summitul de la Beerseva au acceptat ca şi alte state să se alăture acestui proiect şi la această reuniune ”au eliminat impedimentele din calea semnării acordului interguvernamental” pentru realizarea gazoductului EastMed, se menţionează într-un comunicat emis de biroul premierului Netanyahu.

Citește și : UE: Acord pentru protecţia împotriva practicilor comerciale neloiale

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.