Israelul în şoc, după ce un fost militar şi-a dat foc în public pe fondul unui ‘considerabil stres psihologic’

Publicat:

Un val de emoţie a cuprins marţi Israelul după ce un fost soldat suferind de stres post-traumatic şi-a dat foc cu o zi în urmă în faţa serviciului de asistenţă pentru soldaţii răniţi, caz care a avut ecou până la vârful conducerii statului israelian, relatează France Presse, potrivit agerpres.  

Itzik Saidian (26 de ani) s-a deplasat până la serviciul de asistenţă pentru soldaţii răniţi, în apropiere de Tel Aviv, s-a stropit cu un lichid inflamabil şi şi-a dat foc pe fondul unui ‘considerabil stres psihologic’, a indicat armata într-un comunicat.


Citește și: Israelul îşi redeshide şcolile pentru TOŢI elevii

Cu arsuri grave, el a fost transportat la serviciul de terapie intensivă de la spitalul Tel Hashomer, în apropiere de Tel Aviv, şi se afla marţi într-o ‘stare critică’ – potrivit unor surse spitaliceşti, suferind ‘arsuri profunde pe tot corpul’.

Tânărului îi fusese recunoscută o invaliditate permanentă parţială din motive de stres post-traumatic după participarea la războiul din 2014 împotriva mişcării islamiste Hamas, în Fâşia Gaza.

Cazul şocant, care a intervenit în ajunul comemorării anuale în Israel a soldaţilor căzuţi în lupte şi a victimelor terorismului, a provocat o polemică privind sistemul de asistenţă pentru soldaţii răniţi sau pentru cei suferinzi de traume psihologice, considerat adeseori ineficient şi anchilozat de birocraţie.

‘A văzut lucruri oribile şi nimeni nu s-a ocupat de el’, a spus fratele său, Avi Saidian, printre lacrimi, asaltat de jurnalişti marţi la spitalul unde este internat fostul soldat.

Premierul Benjamin Netanyahu s-a declarat ‘extrem de şocat’ de incident şi ‘hotărât să întreprindă o reformă totală’ a modului în care Israelul îşi tratează foştii soldaţi ‘cu dizabilităţi şi răniţi’.

Citește și: Pandemia îi obligă pe thailandezi să sărbătorească Anul Nou fără tradiţionalele festivităţi

Ministrul apărării, Benny Gantz, a anunţat deschiderea unei ‘anchete aprofundate pentru a explica motivele acestui eveniment tragic’. De asemenea, Ministerul Apărării s-a angajat să lucreze ‘la nivelul întregului sistem pentru a îmbunătăţi substanţial tratamentul soldaţilor (suferind de tulburări de stres post-traumatic)’.

Serviciul militar este obligatoriu în Israel pentru tinerii de 18 ani, doi ani pentru femei şi doi ani şi şase luni pentru bărbaţi, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.