StiripesursePoliticăIstratii, despre mesajele cu amenințări la adresa școlilor: Sunt o continuare...

Istratii, despre mesajele cu amenințări la adresa școlilor: Sunt o continuare a războiului hibrid

Publicat:

Istratii, despre mesajele cu amenințări la adresa școlilor: Sunt o continuare a războiului hibrid

„Mesajele care îndemnau la un atac asupra unor şcoli din municipiul Chişinău sunt o continuare a războiului hibrid. Continuă alertele false făcute în diferite instituții ale statului sau în centre comerciale”.

Declarația a fost făcută de deputatul PAS Dorian Istratii, la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR Moldova.

Citeşte şi: Platforma DA e indignată de jocurile politice ale PAS-ului

Deputatul a îndemnat oamenii la calm, dar a precizat că în Republica Moldova există persoane care încalcă legislația și care trebuie trase la răspundere.

„Sunt procese de judecată, sunt condamnări. Eu îndemn cetățenii să  nu își facă griji, instituțiile statului sunt pregătite. Tot timpul am intervenit când a fost necesar”, a precizat parlamentarul.


Dorian Istratii a menționat că, în acest moment, nu există riscuri.

„Unei persoane i s-a retras cetățenia, era un individ care îndemna la război, au fost persoane întoarse de la aeroport”, a exemplificat deputatul.

Secretarul general al Platformei DA, Liviu Vovc, a precizat că există persoane sau instituții care doresc să destabilizeze situația în Republica Moldova.

Istratii, despre mesajele cu amenințări la adresa școlilor: Sunt o continuare a războiului hibrid

„Noi am avut, la începutul acestui război, alerte cu bombe la aeroport, câte două pe zi., pentru a crea panică. Apoi, am avut partide politice finanțate de Rusia care încercau să destabilizeze situația în Republica Moldova. Acum vedem o altă modalitate de a crea panică. Autoritățile statului trebuie să fie atente și să încerce să blocheze orice tentativă de a crea panică în Republica Moldova”, a fost Liviu Vovc.

  În seara zilei de 7 decembrie, pe un canal de Telegram anonim au apărut imagini cu mai multe arme alături de un mesaj de amenințare în privința copiilor care studiază în instituțiile de învățământ din Chișinău.

Citeşte şi: Dorin Recean spulberă speranţele fermierilor: ‘Guvernul nu trebuie să subvenționeze producerea de cereale’

În dimineața zilei de 8 decembrie, Inspectoratul General al Poliției a venit cu o reacție în care a calificat aceste acțiuni drept un atac hibrid menit să debusoleze cetățenii și să creeze panică în societate.

Ulterior, Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că, alături de celelalte autorități ale statului din domeniul ordinii publice și securității, s-a autosesizat pe marginea informațiilor false vehiculate pe rețelele sociale privind amenințările la adresa mai multor instituții de învățământ din municipiul Chișinău.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apa dispare văzând cu ochii dintr-unul dintre cele mai mari lacuri ale Ungariei

Nivelul apei celui de-al treilea lac ca mărime din Ungaria se preconizează că va scădea la noi minime în această vară. Ecosistemul și industria...

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit după aproape trei ani

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit în urmă cu câteva luni, în mod amiabil și departe de ochii publicului, a dezvăluit o sursă...

Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

Ministrul Economiei și Energiei din Ungaria a anunțat că își va dona integral salariul de ministru, într-un gest pe care îl descrie ca exemplu...

ADN de mamut lânos, descoperit în excremente fosilizate de veveriță vechi de până la 700.000 de ani

O echipă de cercetători canadieni a descoperit o cantitate impresionantă de ADN antic provenind de la animale dispărute și specii actuale în excremente fosilizate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.