StiripesurseDiasporaItalia a administrat peste 40 de milioane de doze de la...

Italia a administrat peste 40 de milioane de doze de la deputul campaniei de vaccinare

Publicat:

Italia a înregistrat în ultimele 24 de ore 2.079 de noi contagieri şi 88 de decese, în timp ce campania de vaccinare a ajuns la peste 40 de milioane de doze administrate la o populaţie de aproximativ 60 de milioane de persoane, a informat joi Ministerul Sănătăţii citat de EFE, potrivit agerpres.  

Campania de vaccinare a reuşit imunizarea cu cele două doze necesare a 24,99 % din populaţia cu vârsta peste 12 ani (13.558.508 de persoane) şi a administrat în total 40.114.088 de doze de vaccin.

Citește și : Jumătate din populaţia adultă a UE a fost vaccinată cu cel puţin o doză de vaccin anti-covid

Presiunea asupra spitalelor s-a redus în Italia, iar în prezent mai sunt internaţi 4.779 de pacienţi cu COVID-19 faţă de cei 20.000 de pacienţi spitalizaţi în urmă cu o lună.

În unităţile de terapie intensivă erau joi internaţi 626 de pacienţi, cu 35 mai puţin decât în ziua precedentă şi alţi 4.153 în secţiile generale (cu 229 mai puţin).


Restul pacienţilor pozitivi, 169.309, se află acasă în izolare cu simptome uşoare sau fără simptome.

Cu cifrele anunţate joi, Italia a ajuns în total la 4.239.686 de cazuri de COVID-19, de la începutul crizei sanitare naţionale în februarie 2020, şi la 126.855 de decese.

Citește și : Talibanii pun stăpânire pe alte două districte din Afganistan

Regiunile italiene pot administra vaccinuri, dacă sunt considerate necesare, tuturor persoanelor cu vârsta peste 12 ani pentru a putea impulsiona campania şi a pregăti astfel viitorul an şcolar.

Şapte regiuni se află în aşa numita “zonă albă”, aproape fără restricţii, restul fiind plasate în “zona galbenă”, unde se menţine interdicţia de circulaţie nocturnă între 00:00 şi 05:00 ora locală, printre alte măsuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.