StiripesurseDiasporaItalia a intrat în recesiune în a doua parte a anului...

Italia a intrat în recesiune în a doua parte a anului trecut

Publicat:

Economia italiană a intrat în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere) în a doua parte a anului trecut, după o creştere semnificativă a costurilor de împrumut şi a incertitudinilor politice provocate de divergenţele dintre Guvernul populist de la Roma şi Comisia Europeană privind bugetul pe 2019, transmit Financial Times şi AP, potrivit agerpres.

În urma unor negocieri intense desfăşurate anul trecut, Italia şi-a redus ţinta de deficit pentru a evita sancţiunile disciplinare ale Bruxelles-ului.

Citește și : Forumul de Afaceri Republica Moldova-România se desfăşoară la Chişinău

Institutul Naţional de Statistică (Istat) a publicat joi datele preliminare care arată că economia s-a contractat cu 0,2% în trimestrul patru din 2018, după un declin de 0,1% în precedentele trei luni. Scăderea este mai accentuată decât previzionau analiştii, 0,1%.

Declinul trimestrial a fost cauzat de evoluţiile mai slabe înregistrate în agricultură, sectorul pescuitului şi cel forestier, precum şi în urma încetinirii activităţii în industrie şi servicii, a precizat Istat.


Pe ansamblul anului trecut, economia italiană a înregistrat un avans de 0,8%.

Premierul italian Giuseppe Conte a recunoscut deja săptămâna aceasta că se aşteaptă ca datele oficiale să confirme recesiunea dar a dat asigurări că politicile fiscale expansioniste ale Guvernului vor ajuta la revenirea pe creştere a economiei.

Italia a reintrat în recesiune la doar patru ani de la ultima scădere semnificativă a activităţii economice, o evoluţie care accentuează temerile privind perspectivele zonei euro. Italia este a treia economie a zonei euro, după Germania şi Franţa.

Datele Eurostat arată că în trimestrul patru din 2018 PIB-ul zonei euro a urcat cu 0,2%, similar cu nivelul înregistrat în precedentele trei luni. Pe ansamblul anului trecut, economia zonei euro a înregistrat un avans de 1,8%, după o creştere de 2,4% în 2017, în timp ce Comisia Europeană previziona o expansiune de 2,1% în 2018.

Citește și : Președintele Serbiei i-a cerut ajutorul lui Trump pentru găsirea unei soluţii sustenabile şi durabile pentru Kosovo

Şi Banca Centrală a Italiei a înrăutăţit recent estimarea privind evoluţia economiei în 2019, care ar urma să crească cu doar 0,6%, faţă de un avans de 1% previzionat în decembrie, din cauza escaladării tensiunilor comerciale şi a perspectivei mai slabe privind investiţiile.

Cele mai recente estimări reprezintă o veste proastă pentru Guvernul de la Roma, care încearcă să sprijine expansiunea economiei fără a încălca reglementările bugetare ale UE.

Activitatea economică a încetinit mai mult decât se estima în semestrul doi din 2018, ceea ce va afecta negativ evoluţia din 2019. Firmele şi-au redus planurile de investiţii, iar aşteptata încetinire a comerţului mondial va afecta economia ţării, se arată în raportul trimestrial al Băncii Centrale a Italiei publicat luna trecută.

Guvernul de la Roma a previzionat în decembrie un avans al PIB-ului de 1% în acest an, anunţând că va majora cheltuielile cu protecţia socială şi va reduce vârsta de pensionare.

Pentru 2020 şi 2021, raportul Băncii Centrale a Italiei prevede o expansiune de 0,9% şi, respectiv, 1%, aproape de prognozele Executivului, de 1,1% şi, respectiv, 1%.

De asemenea, Banca Centrală a anunţat că rata creditelor neperformante a continuat să scadă în trimestrul trei din 2018, la băncile italiene supervizate de BCE. Rata a scăzut la 9,4%, de la 9,7% în trimestrul doi din 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.