StiripesurseDiasporaItalia asigură că vaccinul său anto-covid a demonstrat că este sigur...

Italia asigură că vaccinul său anto-covid a demonstrat că este sigur în faza 1 de testare pe oameni

Publicat:

Autorităţile italiene au asigurat marţi că potenţialul lor vaccin, dezvoltat integral în ţară, a demonstrat că este sigur în faza 1 de testare şi a indus un răspuns imun pe subiecţii umani, precizând că vor prezenta protocolul agenţiilor de reglementare a medicamentelor în perioada următoare, relatează EFE, potrivit agerpres.   

Este vorba de un vaccin creat, produs şi patentat de compania farmaceutică italiana ReiThera, cu sediul la Castel Romano.

Citește și : Imamul celei mai mari moschei din Toulouse, JUDECAT pentru ‘incitare la ură rasială’

Este rezultatul unui acord încheiat între preşedintele regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, ministrul sănătăţii, Roberto Speranza, ministrul pentru cercetare ştiinţifică, Gaetano Manfredi, Consiliul Naţional de Cercetare şi spitalul Spallanzani din Roma, pentru care a fost alocată suma de 8 milioane de euro.

“A demonstrat că este sigur, are capacitatea de a induce un răspuns imun la adulţi iar răspunsul este similar celorlalte vaccinuri administrate în două doze. 92,5 % dintre cei vaccinaţi aveau niveluri de anticorpi detectabili. Cu o singură doză avem rezultate comparabile vaccinurilor Moderna şi Pfizer”, a declarat marţi la o conferinţă de presă directorul ştiinţific al spitalului Spallanzani, Giuseppe Ippolito.


“Vom prezenta protocolul agenţiilor de reglementare în curând, iar posibilitatea este de a încheia faza 3 la vară”, a precizat el.

Dintre cei 100 de voluntari care s-au prezentat la teste, 45 au fost vaccinaţi cu diferite doze şi nu au suferit “efecte adverse în primele 28 de zile” după inoculare, “un rezultat mai bun decât cel obţinut de Moderna şi Pfizer, care au avut efecte secundare”, a subliniat Ippolito.

El a insistat că acest potenţial vaccin este administrat într-o singură doză şi că “vârful prezenţei anticorpilor după 4 săptămâni rămâne constant”.

La rândul ei Antonella Folgore, preşedinta companiei ReiThera – care a dezvoltat vaccinul – , a declarat că are ca obiectiv “producerea a 100 de milioane de doze pe an” şi a asigurat că serul “este stabil la o temperatură de între 2 şi 8 grade”.

Citește și : Vaccinul chinezesc poate învinge noile mutaţii ale coronavirusului

Până în prezent în Italia au fost vaccinate aproape 180.000 persoane, dintre care 95.000 în ultimele 48 de ore, cu dozele primite de această ţară de la companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech.

Campania de vaccinare se desfăşoară însă inegal între diferitele regiuni, de exemplu în Lazio (a cărei capitală este Roma) au fost administrate 63,3 % dintre vaccinurile disponibile, în timp ce în Lombardia, cea mai afectată de pandemie, a fost inoculat doar 11,4 % din stocul existent.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.