StiripesurseDiasporaItalia găzduieşte o conferinţă privind criza libiană

Italia găzduieşte o conferinţă privind criza libiană

Publicat:

Italia găzduieşte luni, la Palermo, o conferinţă interaţională cu privire la situaţia din Libia, într-o încercare de a scoate ţara din criză şi de a susţine un nou plan în acest sens elaborat de ONU, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Într-un interviu acordat cotidianului La Stampa, preşedintele Consiliului italian de Miniştri Giuseppe Conte subliniază că Guvernul său nu are nicio intenţie să dicteze soluţii.

Citeşte şi: Un oficial al ministerului de externe iranian, condamnat la 10 ani de închisoare pentru spionaj

El adaugă că Italia şi Franţa împărtăşesc acelaşi punct de vedere şi aceleaşi obiective în dosarul libian.

”Trebuie să înfruntăm o provocare comună (stabilizarea Libiei), iar riscul unei degradări suplimentare a crizei planează asupra fiecăruia dintre noi”, apreciază el, subliniind că se află într-un contact regulat cu Emmanuel Macron şi că cele două ţări au cooperat strâns în vederea organizării Conferinţei de la Palermo.


În mai, la Paris, principalii actori ai crizei politice libiene au convenit să se organizeze alegeri prezidenţiale şi parlamentare la 10 decembrie, în cadrul unei foi de drum care vizează să scoată Libia din haos.

Citeşte şi: Un avion american de vânâtoare s-a prăbuşit în Marea Filipinelor – FOTO

Însă, săptămâna trecută, emisarul ONU pentru Libia Ghassan Salame a anunţat că ONU abandonează ideea organizării acestui calendar electoral, din cauza violenţelor şi blocajului politic dintre puterile rivale.

În locul acestui calendar, puteri occidentale şi ONU au anunţat organizarea unei conferinţe naţionale în vederea reconcilierii grupărilor rivale care se sfâşie în ţară.

După îndepărtarea lui Muammar Ghaddafi de la putere, în 2011, ţara este împărţită între două guverne – Guvernul de uniune naţională (GNA), recunoscut de către comunitatea internaţională, cu sediul la Tripoli, şi un guvern paralel, în est, susţinut de către mareşalul Khalifa Haftar.

Autorităţile italiene s-au pregătit în weekend pentru a se asigura de prezenţa lui Haftar, în contextul în care ar putea să fie vorba despre prima întâlnire a acestuia cu şeful GNA Fayez al Serraj de la conferinţa de la Paris.

Giuseppe Conte îşi exprimă speranţa, în La Stampa, în prezenţa acestuia la Palermo, unde se defăşoară timp de două zile reuniunea.

Roma susţine Guvernul lui Serraj, cu care colaborează în vederea opririi fluxului de migranţi care tranzitează Libia pentru a ajunge în Europa, pe Marea Mediterană.

Franţa întreţine, însă, legături privilegiate cu Haftar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.