StiripesurseDiasporaItalia : Un judecător din Sicilia a anulat punerea sub sechestru...

Italia : Un judecător din Sicilia a anulat punerea sub sechestru a navei organizaţiei spaniole Proactiva Open Arms

Publicat:

Un judecător din oraşul italian Ragusa (Sicilia) a anulat luni punerea sub sechestru a navei organizaţiei neguvernamentale spaniole Proactiva Open Arms, blocată de la jumătatea lunii martie în portul Pozzalo, din cauza suspiciunilor de ajutor pentru imigraţia clandestină, a anunţat organizaţia, relatează AFP, conform agerpres.

Ancheta vizează trei responsabili ai organizaţiei neguvernamentale după o operaţiune de salvare în cursul căreia membrii personalului navei Proactiva Open Arms au refuzat să-i predea pazei de coastă libiene pe migranţii salvaţi în largul coastelor Libiei.

Citește și : Informaţii contradictorii legate de misiunea OIAC din Siria. Londra şi Kremlinul ‘se bat cap în cap’

Luni, judecătorul a făcut cunoscut că Libia ”nu este în măsură să-i reprimească pe migranţii salvaţi, respectând drepturile lor fundamentale”, şi a estimat că organizaţia a acţionat prin urmare ”în stare de necesitate”.

”Acesta nu este decât un prim pas şi o veste bună. Open Arms a fost eliberată, dar ancheta Parchetului din Catania pentru asociere cu răufăcători şi a celui din Ragusa referitoare la ajutorul pentru imigraţia clandestină continuă”, a comentat Oscar Camps, fondatorul organizaţiei neguvernamentale, pe Twitter.


Controversata operaţiune de salvare a avut loc pe 15 martie, în timp ce paza de coastă italiană i-a semnalat navei Open Arms două ambarcaţiuni în dificultate aflate la o distanţă de 73 de mile marine în largul Libiei, precizând apoi că autorităţile de la Tripoli se ocupă de coordonarea operaţiunilor.

Open Arms a început să-i salveze pe migranţi, dar a refuzat apoi să-i transfere la bordul unei vedete libiene care a ajuns mai târziu. Parchetele din Catania şi Ragusa estimează că migranţii trebuiau debarcaţi în Malta, portul cel mai apropiat, şi îi reproşează organizaţiei Open Arms că a făcut totul pentru a-i duce în Italia. ONG-ul a răspuns că Malta nu acceptă decât urgenţele medicale.

Citește și : 7 morţi şi 17 răniţi într-o închisoare de maximă securitate din SUA

În Spania, blocarea navei Open Arms a provocat o mişcare de sprijin sub sloganul ”Salvarea de vieţi nu este o crimă”, cu manifestaţii şi o petiţie online, care a strâns 312.000 de semnături, inclusiv pe cele ale actorilor Penelope Cruz şi Javier Bardem.

În urmă cu un an, circa zece nave ale unor ONG-uri patrulau în largul Libiei. Acum nu mai sunt decât două: Aquarius, a organizaţiilor SOS Méditerranée şi Médecins Sans Frontieres, şi Sea-Watch, a organizaţiei neguvernamentale germane cu acelaşi nume.

Open Arms este cea de-a doua navă reţinută de către justiţia italiană, după Iuventa, a organizaţiei germane Jugend Rettet, vara trecută. Alte ONG-uri şi-au suspendat operaţiunile din cauza ameninţărilor crescânde ale Marinei libiene şi a scăderii numărului de plecări (- 60 % din vara lui 2017).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.