Italia relaxează restricţiile; spațiile emblematice, redeschise publicului

Publicat:

Italia, spre deosebire de vecinii ei europeni, a relaxat luni restricţiile adoptate împotriva maladiei COVID-19 în majoritatea regiunilor sale, o iniţiativă care va permite redeschiderea pentru public a unor spaţii emblematice, precum Colosseum şi Capela Sixtină, informează AFP, potrivit agerpres.   

Majoritatea regiunilor italiene sunt de acum incluse în categoria zonelor cu nivel “galben”, asociat unui risc moderat, cu excepţia Alto-Adige (nord), Umbria (centru), Apulia, Sardinia şi Sicilia (sud), incluse în categoria zonelor cu nivel “portocaliu” (risc mediu). Nicio regiune nu mai este înscrisă în categoria de nivel “roşu”, asociat celui mai mare risc.


Citește și : Şeful diplomaţiei europene vrea să se întâlnească cu Aleksei Navalnîi la Moscova

Această scădere a nivelului de risc, decisă în baza unor criterii precum rata de ocupare în secţiile de reanimare şi rata de propagare a virusului, permite mai ales redeschiderea barurilor şi a restaurantelor în timpul zilei şi facilitează deplasările.

Luni, la ora prânzului, la Roma s-a format o coadă în faţa La Tazza d’Oro, o renumită cafenea aflată în proximitatea Panteonului. “Ne pare rău că vă facem să aşteptaţi, fiecăruia îi va veni rândul”, declara la intrare un tânăr care avea misiunea de a ţine sub control fluxul de clienţi, pentru a evita ca aceştia să se aglomereze în faţa tejghelei, înconjurată de separatoare din plexiglas.

88 de zile

Barurile şi restaurantele, care nu puteau până acum decât să vândă mâncare la pachet, vor putea începând de luni să primească clienţi la mese până la ora locală 18:00, dar într-un număr limitat şi cu respectarea normelor de distanţare.

Muzeele vor putea la rândul lor să se redeschidă, însă doar în timpul săptămânii, nu şi în weekend, pentru a evita aglomerările de persoane.

Începând de luni, renumite spaţii turistice din Italia s-au redeschis pentru public, precum Colosseumul şi Muzeele Vaticane – în interiorul cărora se află Capela Sixtină şi celebrele sale fresce pictate de Michelangelo (Capela Sixtină va fi deschisă şi în zilele de sâmbătă).

Printre primele persoane care au revenit la Muzeele Vaticane s-a aflat şi un ghid turistic, care, înaintea închiderii de 88 de zile a acestor muzee, însoţea grupuri de vizitatori cinci zile pe săptămână. “Aceste muzee erau a doua casă a noastră. Astăzi, redescoperim acest loc pe care nu l-am uitat, dar care s-a estompat puţin în memoria noastră”, a declarat pentru AFP ghidul Vicenzo Spina, în prezenţa unui alt coleg.

Şi alte monumente emblematice din capitala italiană sunt vizate de relaxarea restricţiilor: Panteonul, Galeria Borghese şi Castelul Sant’Angelo. Aproape de Roma, la Tivoli, Villa d’Este şi Villa Adriana şi-au redeschis de asemenea porţile în faţa vizitatorilor.

Deşi interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii rămâne în vigoare pe întregul teritoriu naţional între orele 22:00 şi 05:00, aceste relaxări ale restricţiilor din Italia contrazic tendinţa generală din alte ţări europene, care vor să impună restricţii încă şi mai severe.

“Împotriva curentului”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat joi că este “prea devreme pentru relaxarea” restricţiilor din cauza circulaţiei “încă foarte crescute” a noului coronavirus.

“Italia merge împotriva curentului”, a declarat Walter Ricciardi, un expert în sănătate publică şi consilier al ministrului italian al Sănătăţii pe teme care ţin de pandemie, într-un interviu acordat vineri pentru AFP.

Citește și : Rumen Radev mai vrea un mandat de preşedinte al Bulgariei

Duminică, Italia a raportat 11.252 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, în scădere faţă de cele 12.712 cazuri anunţate sâmbătă.

Weekendul trecut, când aceste relaxări din Italia erau deja anunţate dar nu intraseră încă în vigoare, mii de persoane au ieşit pe străzi şi în parcurile din marile oraşe, fapt care l-a determinat pe ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, să lanseze un avertisment: “Clasarea în zona galbenă nu înseamnă că am scăpat de pericol, încă trebuie să dăm dovadă de cea mai mare prudenţă dacă vrem să nu anulăm progresele obţinute în ultimele săptămâni”.

Oficialii italieni sunt preocupaţi în această perioadă de criza politică provocată de demisia de marţi a prim-ministrului Giuseppe Conte, care a delegat sarcinile curente şi aşteaptă ca negocierile şi consultările politice în desfăşurare să ajungă la o soluţie.

Italia, prima ţară din Europa care a fost grav lovită de primul val al infectărilor cu noul coronavirus, a înregistrat peste 88.000 de decese de la începutul pandemiei, iar economia sa – a treia din spaţiul euro – a intrat în cea mai gravă recesiune de după Al Doilea Război Mondial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Igor Grosu este aşteptat în capitala Franţei

Igor Grosu este aşteptat în capitala Franţei Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va întreprinde în această săptămână o vizită de lucru la Paris. Anunțul a fost...

Situație fără precedent. Peste 130 de mașini Fiat au fost sechestrate de poliția italiană din cauza unui simplu abțibild

Situație fără precedent. Peste 130 de mașini Fiat au fost sechestrate de poliția italiană din cauza unui simplu abțibild Poliţia fiscală italiană a sechestrat peste...

Maia Sandu și-a încheiat vizita în Germania, unde a discutat despre cooperarea economică și aderarea la UE

Maia Sandu și-a încheiat vizita în Germania, unde a discutat despre cooperarea economică și aderarea la UE În perioada 17-18 mai, Președinta Republicii Moldova, Maia...

Doi străini „au uitat” să declare 83 000 de dolari la vamă. Refuză să spună pentru ce transportau banii

Doi străini „au uitat” să declare 83 000 de dolari la vamă. Refuză să spună pentru ce transportau banii Doi nerezidenți au încercat să introducă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.