StiripesurseDiasporaItalia: Zi de doliu naţional, sâmbătă, în memoria victimelor tragediei...

Italia: Zi de doliu naţional, sâmbătă, în memoria victimelor tragediei din Genova

Publicat:

În Italia va fi sâmbătă zi de doliu naţional, în cursul dimineţii fiind organizată o ceremonie funerară solemnă la centrul de expoziţie Fiera de Genova, în memoria victimelor tragediei care s-a produs marţi pe autostrada A10, în apropiere de oraşul Genova, relatează AFP, potrivit agerpres.

Şeful guvenului italian Giuseppe Conte a anunţat joi dimineaţă că bilanţul provizoriu este de 38 de morţi şi 15 răniţi, dintre care cinci se află încă în stare gravă, în urma prăbuşirii unei porţiuni din viaductul Morandi al autostrăzii A10, în apropiere de Genova.

Citește și : Mali: Preşedintele în exerciţiu Keïta, reales într-un nou mandat de cinci ani

La faţa locului, macarale şi buldozere continuau joi să îndepărteze moloz, în condiţiile în care între 10 şi 20 de persoane sunt în continuare date dispărute. “În această noapte (miercuri spre joi) nu am avut noroc, nu am găsit pe nimeni”, a declarat Emanuele Gissi, un reprezentant al pompierilor. “Căutăm în continuare sub dărâmături locuri în care pot să fie oameni, în viaţă sau nu”, a mai spus el.

Miercuri seara, guvernul a decretat stare de urgenţă pe o perioadă de un an la Genova, ceea ce oferă un cadru normativ pentru gestionarea locului şi a ajutorului destinat unui număr de peste 630 de persoane evacuate şi ale căror locuinţe, situate sub pod, sunt condamnate.


Citește și : Comisia Europeană a dat asigurări că a încurajat Italia să investească în infrastructură

Podul Morandi, cunoscut şi ca “Podul Brooklyn” al Genovei, trece peste un curs de apă, peste calea ferată şi o serie de blocuri de locuinţe şi depozite, la o înălţime de circa 45 de metri, constituind o legătură-cheie între autostrada Milano-Genova şi autostrada care leagă Genova de Franţa. De regulă este intens circulat. Prăbuşirea s-a produs cu puţin înainte de ora prânzului, pe timp de furtună, iar unii martori au afirmat că s-a fisurat după ce a fost lovit de fulger, informaţie ce nu a fost confirmată de şeful agenţiei italiene pentru protecţia civilă, Angelo Borrelli.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.