StiripesurseExterneItalienii sunt de acord cu certificatul sanitar obligatoriu

Italienii sunt de acord cu certificatul sanitar obligatoriu

Publicat:

Italia a devenit prima ţară membră a UE care instituie certificatul sanitar COVID-19 obligatoriu pentru angajaţi, atât în sectorul public cât şi în cel privat, o decizie cu caracter general care deschide o breşă în blocul comunitar, unde s-a recurs la această măsură de combatere a pandemiei într-un mod mai selectiv, cum ar fi de pildă pentru sectorul HoReCa sau cel de cultură-divertisment, scrie vineri agenţia EFE, potrivit agerpres.

Decizia guvernului italian de a obliga toţi angajaţii să dispună de certificatul sanitar COVID-19 provoacă şi semne de întrebare asupra modului în care va fi aplicată în marile companii şi a reacţiei unor angajaţi, întrucât sunt milioane de persoane cu vârste de peste 30 de ani care încă nu s-au vaccinat.

Citeşte şi: Ucraina, vecina României, se prăbușește din cauza politicii dezastruoase a președintelui Zelensky! – Black News

Totuşi, un sondaj recent arată că aproximativ 75% dintre italieni sunt de acord cu obligativitatea certificatului sanitar COVID-19, care oferă informaţii despre vaccinarea cu schema completă, un test COVID-19 negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară.

Prin acest certificat, premierul italian Mario Draghi evită impunerea vaccinării obligatorii a populaţiei, măsură cu care el este de acord, dar care ar crea probleme constituţionale şi o ruptură cu partenerii de guvernare din formaţiunea de dreapta Liga.


Conform deciziei adoptate de guvernul său pentru a ţine sub control valul patru al pandemiei COVID-19 provocat de varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului, începând din 15 octombrie accesul italienilor la locul de muncă va fi permis numai pe baza certificatului sanitar.

Pentru cei care nu doresc să se vaccineze, testele vor costa 8 euro în cazul minorilor şi 15 euro pentru adulţi şi vor putea fi efectuate în farmacii, care de asemenea le vor furniza certificatele.

Citeşte şi:Franţa ANULEAZĂ o gală la Washington, după ce a pierdut ‘contractul secolului’ – Black News

Până în prezent 74,61% din populaţia italiană în vârstă de peste 12 ani a fost vaccinată anti-COVID-19, iar instituirea certificatului sanitar obligatoriu a impulsionat interesul pentru vaccinare.

Ceea ce preocupă însă este categoria nevaccinaţilor, mai ales că aceasta reprezintă în special populaţia activă. De asemenea, dintre cei circa 10,6 milioane de cetăţeni italieni nevaccinaţi, 3,3 milioane sunt în vârstă de peste 50 de ani, aceştia având şi cel mai mare risc de spitalizare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.