StiripesurseȘtirile zileiJanet Yellen: SUA doresc relaţii economice 'constructive şi corecte' cu China

Janet Yellen: SUA doresc relaţii economice ‘constructive şi corecte’ cu China

Publicat:

Statele Unite doresc relaţii economice “constructive şi corecte” cu China, dar vor acţiona în sensul protejării intereselor naţionale, a afirmat joi secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, exprimând preocupări privind parteneriatul Beijingului cu Moscova, informează mediafax.

“Noi vrem relaţii economice constructive şi corecte” cu Beijingul, a declarat Janet Yellen, potrivit agenţiei Reuters, într-un discurs rostit la Institutul pentru Studii Internaţionale Avansate al Universităţii Johns Hopkins.

Citește și : Reuniune internaţională ONU privind Afganistanul la Doha

“În mod clar, relaţiile noastre sunt tensionate în acest moment. Obiectivul meu este clar şi onest, (…) de a discuta despre această relaţie esenţială, pe baza unor realităţi dificile”, a adăugat Janet Yellen.

Secretarul american al Trezoreriei a criticat parteneriatul “fără limite” dintre China şi Rusia, notând că este “un semnal îngrijorător” că Beijingul “nu este serios” în privinţa influenţei pentru oprirea războiului din Ucraina.


“Este esenţial ca naţiunea chineză şi nici alte ţări să nu furnizeze Rusiei susţinere sau asistenţă pentru evitarea sancţiunilor, consecinţele ar fi severe”, a atras atenţia Janet Yellen.

Citește și : Ce se află în spatele celei mai recente dispute a Ucrainei cu Europa?

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.