StiripesurseDiasporaJaponia și Germania se aliază în fața protecționismului american

Japonia și Germania se aliază în fața protecționismului american

Publicat:

Ministrul de externe japonez, Taro Kono, şi omologul său german Heiko Maas au convenit miercuri să promoveze comerţul liber şi au subliniat importanţa de a intensifica relaţiile economice bilaterale, în faţa protecţionismului tot mai accentuat al preşedintelui american Donald Trump, transmit dpa şi Kyodo, potrivit agerpres.

“Ordinea internaţională liberă, deschisă şi bazată pe reguli se confruntă cu o provocare serioasă”, a declarat ministrul japonez în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și: Donald Trump a anunțat cine va fi noul ambasador american în România

“O cooperare mai apropiată între Japonia şi Germania, care împărtăşesc aceleaşi valori cum este democraţia şi care au un rol conducător în Asia şi Europa, devine mai importantă decât oricând”, a adăugat Taro Kono.

Discuţiile au loc la o săptămână după ce Japonia şi Uniunea Europeană au semnat la Tokyo un acord de comerţ liber, cel mai mare acord comercial negociat vreodată de UE, care va crea o zonă comercială deschisă pentru mai mult de 600 de milioane de persoane.


Heiko Maas, aflat în primul său turneu în Asia de când a devenit şeful diplomaţiei germane, a subliniat miercuri că acest acord transmite “un semnal clar împotriva protecţionismului”.

Citește și: Senatorii polonezi adoptă un amendament pentru grăbirea reformei Curţii Supreme

Cei doi miniştri au convenit de asemenea să coopereze în chestiuni legate de schimbările climatice şi pentru a asigura punerea în aplicare a acordului de la Paris privind reducerea emisiilor cu efect de seră, din care Trump a decis să retragă SUA.

Miniştrii de externe nipon şi german au abordat totodată problema denuclearizării Coreei de Nord, subliniind necesitatea ca Phenianul să-şi desfiinţeze întregul arsenal nuclear şi balistic în mod “complet, verificabil şi ireversibil”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.