StiripesurseȘtirile zileiJill Biden va fi operată la faţă

Jill Biden va fi operată la faţă

Publicat:

Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, va fi supusă unei intervenţii chirurgicale săptămâna viitoare pentru a-i fi îndepărtată o “mică leziune” cutanată descoperită pe faţă în timpul unui control de rutină, a anunţat miercuri purtătoarea ei de cuvânt, relatează AFP, potrivit agerpres.

Intervenţia chirurgicală în ambulatoriu va avea loc miercuri, 11 ianuarie, la spitalul militar Walter Reed de lângă Washington, a declarat medicul prezidenţial, Kevin O’Connor, într-o scrisoare publicată de purtătoarea de cuvânt a Primei Doamne, Vanessa Valdivia.

Vezi şi: Biden consideră drept ‘penibilă’ debandada din rândul republicanilor din Congres – VIDEO – Black News

“În timpul unui screening de rutină pentru cancerul de piele, a fost descoperită o mică leziune deasupra ochiului Primei Doamne. Ca măsură de precauţie, medicii au recomandat să îi fie îndepărtată” leziunea, precizează medicul în scrisoarea sa.

Ţesuturile îndepărtate vor fi apoi analizate, a mai precizat el.


Citeşte şi: 8 persoane, printre care 5 copii, găsite împușcate mortal într-o casă din SUA – Black News

Jill Biden, în vârstă de 71 de ani, este cea mai în vârstă Primă Doamnă din istoria SUA, în timp ce soţul ei, Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, este, de asemenea, cel mai în vârstă locatar al Casei Albe din istorie.

Cancerul este o cauză personală pentru Joe Biden, al cărui fiu Beau a murit în 2015 de cancer la creier. Reducerea ratei deceselor cauzate de această boală reprezintă pentru Joe Biden o “prioritate prezidenţială”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.