StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden se prăbușește în sondajele din SUA

Joe Biden se prăbușește în sondajele din SUA

Publicat:

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden a pierdut jumătate din sprijinul alegătorilor de culoare după prima serie de dezbateri între concurenţii pentru rolul de candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale, arată un sondaj de opinie Reuters/Ipsos, preluat de potrivit agerpres.

Biden a fost atacat pe teme rasiale, iar în urma dezbaterilor de la Miami sondajul efectuat de vineri până luni a relevat că el mai este susţinut doar de 22% din cetăţenii care se identifică drept democraţi, cu opt procente mai puţini decât în iunie. În rândul afro-americanilor, grup foarte important de alegători pentru Partidul Democrat, pierderea a fost de jumătate din opţiuni – de la circa 40% în iunie la 20% în ultimul sondaj.

Citeşte şi: ‘OMUL lui Merkel’ va fi noul preşedinte al Comisiei Europene

Una din loviturile care se pare că l-a costat pe fostul vicepreşedinte din mandatul lui Barack Obama a venit de la senatoarea de culoare Kamala Harris. Reprezentanta statului California a reamintit că Biden a colaborat cu doi senatori care “şi-au construit reputaţiile şi carierele pe baza segregării rasiale din această ţară”. Harris a recunoscut că nu îl consideră rasist pe fostul vicepreşedinte, dar l-a acuzat de colaborarea cu cei doi, la începuturile carierei sale de 36 de ani în Senatul SUA, când s-a opus transportului cu autobuze al elevilor la şcolile în care fusese abolită segregarea. Ea şi-a amintit că a beneficiat de autobuzele şcolare, ceea ce nu ar fi fost posibil dacă ar fi fost aplicate politicile respective.

Biden a replicat că toată viaţa a fost un susţinător al drepturilor civile şi s-a opus doar transportului cu autobuze ordonat de guvernul federal, nu şi celui impus de administraţiile locale.


Schimbul de replici a devenit un moment definitoriu al cursei pentru nominalizarea democrată. Harris, cu ambii părinţi de culoare – tatăl din Jamaica, iar mama din India – a urcat 4% în sondaje şi este creditată acum cu 10% din opţiunile alegătorilor democraţi. Ea a beneficiat de cea mai mare creştere în sondaje dintre cei peste 20 de concurenţi şi se află acum pe locul al treilea. Pe primele două poziţii sunt clasaţi în continuare Biden şi senatorul Bernie Sanders din Vermont, care a mai încercat să devină candidatul Partidului Democrat şi la alegerile din 2016, când Partidul Democrat a preferat-o pe Hillary Clinton.

Citeşte şi: Charles Michel îi ia locul lui Tusk la conducerea Consiliului European

Fosta primă doamnă a SUA, ulterior secretar de stat, a fost la rândul ei învinsă de Donald Trump, candidatul Partidului Republican, iar acum – potrivit analistului politic Christopher Galdieri de la colegiul Saint Anselm – democraţii nu se mai uită la dezbateri atât pentru a afla poziţiile concurenţilor despre mediu sau asistenţa medicală, ci vor în primul rând “pe cineva care să-l poată bate pe Trump”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.