StiripesurseDiasporaJohnson l-a avertizat pe Macron că Brexitul nu va fi amânat

Johnson l-a avertizat pe Macron că Brexitul nu va fi amânat

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat pe preşedintele francez Emmanuel Macron că nu va exista o amânare a Brexitului prevăzut pentru 31 octombrie, subliniind că este “ultima şansă” pentru obţinerea unui acord, a informat duminică un purtător de cuvânt din Downing Street, transmite AFP, potrivit agerpres.

Şeful executivului britanic i-a comunicat preşedintelui Franţei într-o convorbire telefonică că “UE nu ar trebui să fie convinsă, în mod eronat, de faptul că Regatul Unit ar putea rămâne în cadrul UE după 31 octombrie”.

Citește și : Un fost director al CIA îşi exprimă îndoielile privind ‘stabilitatea’ SUA sub Trump

Boris Johnson a repetat că nu va cere din nou amânarea Brexitului, în pofida faptului că o lege votată recent în parlamentul britanic îl constrânge să facă acest lucru dacă nu ajunge la un acord cu UE.

Această lege a fost calificată drept un “act de capitulare” de către Boris Johnson, care a apreciat că ea slăbeşte poziţia Marii Britanii în negocierile legate de Brexit.


“Regatul Unit a făcut o ofertă importantă, dar este momentul ca executivul european să demonstreze o înclinare spre compromis” a declarat o sursă din cadrul Downing Street.

“Dacă nu se întâmplă, Regatul Unit va pleca fără acord. Legea capitulării şi autorii săi subminează negocierile, dar ar fi o greşeală de înţelegere istorică dacă liderii europeni fac pariul că aceasta va împiedica o ieşire fără acord”, conform sursei citate.

Premierul Boris Johnson a prezentat miercuri planul său pentru Brexit, primit cu scepticism de Bruxelles, care a identificat mai multe aspecte problematice în documentul propus de Londra.

Şeful executivului britanic a discutat în week-end cu mai mulţi lideri europeni, printre care cu omologii finlandez, olandez şi portughez, pe lângă preşedintele Franţei.

La mai puţin de o lună până la data ieşirii Marii Britanii din UE şi înaintea summitului european din 17 – 18 octombrie, Boris Johnson i-a spus lui Emmanuel Macron că este vorba de “ultima şansă de a ajunge la un acord – ceea ce doresc ambele părţi – pentru a putea merge înainte şi a construi un nou partenariat între Regatul Unit şi UE”, a indicat un purtător de cuvânt din Downing Street.

Citește și : Turcia îşi întăreşte efectivele militare la frontiera cu nordul Siriei

“Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, UE trebuie să facă aceleaşi compromisuri pe care Regatul Unit le-a făcut în aceste ultime săptămâni şi luni”, a spus Boris Johnson.

El a asigurat că proiectul său beneficiază de susţinere parlamentară, contrar acordului negociat de fostul premier Theresa May, respins de trei ori de parlamentul de la Londra.

Preşedintele francez i-a comunicat premierului Boris Johnson că un bilanţ al negocierilor va fi făcut la sfârşitul săptămânii viitoare pentru a evalua dacă un acord este posibil” asupra Brexitului, a informat Palatul Elysée.

Boris Johnson va continua discuţiile cu liderii europeni luni, în timp ce ministrul pentru Brexit Steve Barclay, care s-a aflat duminică în vizită în Olanda, îşi va continua până marţi turneul în capitalele europene.

Consilierul său diplomatic, David Frost, va avea, la rândul său, noi discuţii la Comisia Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.