StiripesurseDiasporaJustiţia cehă va cere din nou ridicarea imunităţii premierului Andrej Babis

Justiţia cehă va cere din nou ridicarea imunităţii premierului Andrej Babis

Publicat:

Justiţia cehă va cere din nou ridicarea imunităţii premierului ceh în exerciţiu, Andrej Babis, pentru ca acesta să poată fi inculpat în legătură cu aşa-zisa afacere “Cuibul de barză”, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al procuraturii de la Praga, citat de dpa, potrivit agerpres.

Babis, care are 67 de ani şi este între altele un prosper om de afaceri, şi-a redobândit imunitatea parlamentară, în urma alegerilor legislative de la începutul lui octombrie, la care formaţiunea sa populistă ANO a obţinut 72 de voturi, pierzând prima poziţie, ocupată de opoziţia conservatoare, care şi-a adjudecat o majoritate clară de 108 din cele 200 de locuri ale Camerei deputaţilor.

Citește și : O asociaţie ‘împotriva islamofobiei’ din Franţa a fost dizolvată pentru că incita la ură

Noua Cameră a deputaţilor urmează să se întrunească pe 8 noiembrie şi abia atunci ar putea fi decisă soarta lui Babis.

Poliţia bănuieşte că în 2007 Babis a transferat temporar ferma şi resort-ul “Cuibul de barză”, din apropiere de Praga, în afara holdingului său agro-alimentar Agrofert, pentru a beneficia de subvenţiile europene destinate micilor întreprinderi. Conform poliţiei, el ar fi deturnat astfel subvenţii de aproape 2 milioane de euro.


Omul politic şi de afaceri de origine slovacă şi al cincilea cel mai bogat om din Cehia, potrivit Forbes, a negat că ar fi acţionat ilegal.

Poliţia a mai solicitat inculparea lui Babis şi în 2019, dar atunci un procuror a conchis că acuzaţiile sunt nefondate. În acelaşi an însă procurorul general a redeschis dosarul cu privire la Babis şi la asistenta sa Jana Mayerova.

Andrej Babis, ex-comunist şi fost colaborator al poliţiei secrete a anilor 1980, pe când fosta Cehoslovacie era “satelit” sovietic, este de asemenea acuzat de conflict de interese de către Comisia Europeană.

Citește și : Putin îi bagă în concediu plătit pe toţi ruşii

Premierul insistă că a transferat proprietatea holdingului Agrofert către două fonduri fiduciare tocmai pentru a evita un conflict de interese, dar registrele publice îl prezintă în continuare drept beneficiar efectiv al grupului.

În plus, recenta anchetă internaţională “Pandora Papers” a Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie – care a examinat aproape 12 milioane de documente de la 14 societăţi de servicii financiare şi a scos la iveală peste 29.000 de societăţi offshore – a relevat între altele că Andrej Babis a utilizat 22 de milioane de dolari prin intermediul unor companii offshore pentru a cumpăra în 2009 castelul Bigaud, o proprietate situată la Mougins, în sudul Franţei. Raportul nu precizează însă dacă tranzacţiile au încălcat legea, iar într-o dezbatere televizată găzduită de CNN înaintea alegerilor din 8-9 octombrie Babis a negat orice acţiune ilegală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.