StiripesurseDiasporaJustiţia poloneză anulează mai multe declaraţii de creare a unor 'zone...

Justiţia poloneză anulează mai multe declaraţii de creare a unor ‘zone libere de LGBT’

Publicat:

Tribunalul Suprem Administrativ polonez a confirmat miercuri sentinţele unor instanţe inferioare care au anulat declaraţiile mai multor municipalităţi poloneze de creare a unor ”zone libere de LGBT”, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

În urma respingerii prin această hotărâre a recursurilor înaintate de procuratura generală a Poloniei şi de o organizaţie catolică, nu mai există nicio cale de atac împotriva deciziilor judiciare care anulează rezoluţiile primăriilor din localităţile Serniki, Klwow, Istebna şi Osiek, toate din provincia Lublin, de a declara aceste oraşe ”zone libere de LGBT”.

Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Sentinţa închide astfel patru din cele nouă plângeri înaintate de biroul avocatului poporului, care a susţinut că respectivele administraţii locale ”au încălcat dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, libertatea de exprimare şi interzicerea discriminării pe motive de orientare sexuală şi identitate de gen”.

Circa 100 de municipalităţi poloneze s-au declarat începând din 2019 ”zone libere de LGBT”, subliniind că încearcă astfel să apere valorile tradiţionale în faţa ”ideologiei LGBT”.


În replică, Parlamentul European a declarat, simbolic, în martie 2021 toată Uniunea Europeană ca fiind o ”zonă de libertate LGBT”, iar Comisia Europeană a ameninţat că le va tăia fondurile europene acelor oraşe poloneze care s-au declarat ”zone libere de LGBT”, această dispută amplificând pe de altă parte conflictul dintre Varşovia şi Bruxelles pe tema statului de drept.

Ameninţarea venită din partea Comisiei Europene a determinat între timp unele dintre administraţiile locale poloneze să renunţe la demersul lor, dar altele şi-au menţinut declaraţiile, care însă au fost atacate în justiţie, unele dintre aceste declaraţii fiind anulate de instanţe regionale poloneze. Însă nouă dintre municipalităţile cărora le-au fost anulate astfel declaraţiile prin care se declară ”zone libere de LGBT” au înaintat recurs, motiv pentru care biroul avocatului poporului a introdus acţiuni împotriva acestor administraţii, iar patru dintre ele au pierdut definitiv procesul prin verdictul anunţat miercuri.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

Liderul partidului conservator polonez de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a avertizat că ”ideologia LGBT”, pe care a descris-o drept o ”mişcare din import”, ”ameninţă identitatea noastră, naţiunea noastră, existenţa ei şi statul polonez”.

La rândul său, preşedintele polonez Andrzej Duda a descris ”ideologia LGBT” drept o ”ideologie a răului” şi a promis că va apăra copiii în faţa acesteia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.