StiripesurseȘtirile zileiKim Jong-un a trecut graniţa în Coreea de Sud: Sper să...

Kim Jong-un a trecut graniţa în Coreea de Sud: Sper să scriem un nou capitol despre noi/ Preşedintele sud-coreean: Oamenii din întreaga lume au speranţe mari

Publicat:

Kim Jong-un a devenit primul lider nord-coreean care a ajuns în Coreea de Sud după ce a trecut linia de demarcatie militară care separă cele două ţări de la sfârşitul războiului în 1953, scrie BBC.

Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, l-a întâmpinat pe liderul nord-coreean chiar la graniţă iar cei doi şi-au strâns mâna de ambele părţi ale graniţei, într-un moment încărcat de semnificaţii.

Liderul nord-coreean l-a invitat apoi, spre surprinderea tuturor, pe Moon de cealaltă parte a liniei de demarcaţie, în Coreea de Nord, pentru ca apoi cei doi să se întoarcă pe partea Coreei de Sud.

Cei doi lideri au fost întâmpinaţi în Coreea de Sud de o gardă de onoare în costume tradiţionale. Liderii au mers apoi la Casa Păcii în Panmunjom, o clădire în zona demilitarizată dintre cele două ţări.

„Acum începe o nouă istorie – o eră a păcii”, se arată în mesajul scris de Kim în cartea de oaspeţi de la Casa Păcii.


De asemenea, Kim a glumit făcând referire la faptul că a adus faimoşii tăiţei reci nord-coreeni la întâlnire: „Sper că vă veţi bucura de tăiţeii pe care i-am adus”.

La începutul summit-ului, Kim şi Moon au făcut câteva declaraţii în faţa camerelor.

Kim a declarat că îşi doreşte discuţii „sincere” despre problemele actuale şi că speră că summit-ul va avea un „deznodământ bun”.

„Sper să scriem un nou capitol despre noi, este un punct de începere. Vom face un nou început. A durat 11 ani pentru ca acest moment istoric să se întâmple. Mergând aici, m-am întrebat de ce a durat atât de mult”, a declarat el.

„În timpul întâlnirii de astăzi, sper că nu ne vom întoarce la început şi că vom implementa ce am discutat de data aceasta. Sper că ne vom ridica aşteptărilor pe care ceilalţi le au de la noi şi sper că vor exista acorduri care să îndeplinească acele aşteptări”, a adăugat Kim.

Au urmat apoi declaraţiile liderului sud-coreean.

„Sper că toată lumea este atentă la primăvara care se întinde peste Peninsula Coreeană. Este o mare responsabilitate pe umerii noştri. Oamenii din întreaga lume au speranţe mari. Vizita dumneavoastră face linia de demarcaţie un simbol al păcii, nu al diviziunii. Dialogul nostru şi discuţiile de astăzi vor fi foarte sincere. În sfârşit putem avea dialogul pe care nu l-am avut în ultima decadă”, a declarat el.

Principalul subiect al discuţiilor va fi programul nuclear controversat al Coreei de Nord. Seul a avertizat că va fi dificil să se ajungă la un acord privind dezarmarea nucleară a Nordului.

O primă rundă de discuţii s-a încheiat, cei doi lideri luând prânzul separat.

Întâlnirea, cea de-a treia de acest tip după summit-urile din 2000 şi 2007, este rezultatul unor relaţii îmbunătăţite dintre cele două Corei din ultimele luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

Vasile Tofan: Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în parcursul european al R.Moldova

Scopul acestui Guvern este să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în acest parcurs. Declarația a fost...

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.