StiripesurseDiasporaKremlinul recunoaște 'greşeli' intervenite în procesul de mobilizare a rezerviştilor

Kremlinul recunoaște ‘greşeli’ intervenite în procesul de mobilizare a rezerviştilor

Publicat:

Kremlinul a recunoscut ‘greşeli’ intervenite în procesul de mobilizare a rezerviştilor care urmează să fie trimişi să lupte în Ucraina şi a subliniat că deocamdată ‘nu există nicio decizie’ în privinţa închiderii frontierelor, în contextul manifestaţiilor şi exodului de bărbaţi ruşi în străinătate, relatează AFP, potrivit agerpres

‘Există cazuri când decretul (de mobilizare) a fost încălcat’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spunând că speră că aceste ‘erori vor fi corectate’.

Citește și : Lavrov atacă SUA de la tribuna ONU: ‘Rusofobia oficială a Occidentului este fără precedent, amploarea ei este grotescă’

Autorităţile ruse au fost afirmat că mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti nu va viza decât persoanele cu experienţă militară sau competenţe căutate.

Dar s-au înregistrat multe cazuri de mobilizare a unor persoane în vârstă, bolnave sau fără experienţă, precum şi a studenţilor.


Mobilizarea a provocat un val de manifestaţii, soldate cu mii de arestări, de când preşedintele rus Vladimir Putin a decretat-o săptămâna trecută.

Mulţi ruşi au ales, se pare, să fugă din ţară, având în vedere înghesuială şi cozile de autoturisme la frontierele cu Georgia, Kazahstan, Finlanda sau Mongolia. Liniile aeriene sunt luate şi ele cu asalt de ruşii care vor să se sustragă mobilizării.

Acest exod a suscitat temerea că Rusia va interzice ca bărbaţii apţi de luptă să mai părăsească ţara.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a indicat că autorităţile ‘nu au luat încă nicio decizie’ în această etapă cu privire la închiderea frontierelor pentru respectiva categorie de cetăţeni. Însă declaraţia lui Peskov nu a fost de natură să calmeze spiritele, având în vedere că afirmaţiile acestuia de mai multe ori au fost contrazise de realitate, potrivit Meduza.io.

Citește și : Zelenski s-a declarat şocat de faptul că Israelul nu a oferit sisteme antirachete Kievului – VIDEO

Rusia se pregăteşte să anexeze patru regiuni ale Ucrainei la încheierea marţi a aşa-numitelor ‘referendumuri’ în autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk (Donbas, estul Ucrainei) şi Herson şi Zaporojie (sudul teritoriului ucrainean), chiar dacă unele dintre acestea sunt controlate doar parţial de Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.