StiripesurseExterneKremlinul stă cu ochii pe alegerile din Franţa

Kremlinul stă cu ochii pe alegerile din Franţa

Publicat:

Kremlinul stă cu ochii pe alegerile din Franţa

Kremlinul urmăreşte “foarte îndeaproape alegerile din Franţa”, a afirmat luni purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, la o zi după alegeri legislative anticipate marcate de clasarea pe primul loc a extremei drepte, considerată apropiată Rusiei, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Aşteptăm al doilea tur, însă preferinţele alegătorilor francezi sunt mai mult sau mai puţin clare pentru noi”, a adăugat Peskov, în condiţiile în care cea mai mare incertitudine planează asupra profilului pe care îl va avea viitoarea Adunare Naţională a Franţei.

Citeşte şi: Extrema dreaptă câştigă detaşat alegerile din Franţa – Stiripesurse.md

Alţi responsabili ruşi au plasat rezultatele primului tur al alegerilor din Franţa în contextul mai larg al viitoarelor scrutine legislativ şi prezidenţial din Regatul Unit şi SUA, aliaţi-cheie ai Ucrainei.

Kremlinul stă cu ochii pe alegerile din Franţa

“Săptămâna trecută, l-am văzut pe (Joe) Biden pierzând dezbaterea (în faţa lui Donald Trump). Iar acum partidul lui Macron a pierdut, clasându-se pe locul trei în legislative. Liderii de stat aflaţi la putere suferă înfrângeri zdrobitoare”, a estimat Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus.


Cetăţenii americani şi francezi “s-au pronunţat pentru dezvoltarea economiei lor şi pentru necesitatea de a găsi soluţii la probleme de securitate mondială”, a estimat Volodin.

Totodată, mai mulţi responsabili şi politologi ruşi au subliniat că nu se aşteaptă la o schimbare fundamentală în ceea ce priveşte sprijinul francez pentru Ucraina.

Kremlinul stă cu ochii pe alegerile din Franţa

“Nu trebuie să ne aşteptăm la o îmbunătăţire a relaţiilor dintre Paris şi Moscova după legislative”, a estimat vicepreşedintele Comisiei parlamentare pentru afaceri externe, Vladimir Djabarov, citat de Parlamentskaia Gazeta.

“Nu trebuie exagerată importanţa partidului Adunarea Naţională şi a influenţei sale asupra politicii franceze”, a avertizat expertul Gheorghi Bovt la postul de radio rus BFM, cu referire la partidul de extremă dreapta clasat pe primul loc în urma alegerilor legislative de duminică, subliniind că preşedintele francez este cel care decide în politica externă.

“Liderii RN au anunţat deja că sprijinul francez pentru Ucraina nu va fi pus în discuţie”, a amintit el.

Kremlinul stă cu ochii pe alegerile din Franţa

Preşedintele RN, Jordan Bardella, a dat asigurări că el va fi “extrem de vigilent” în faţa “tentativelor de ingerinţă ale Rusiei”, fixând totodată “linii roşii” pentru trimiterea de trupe la sol în Ucraina sau de “rachete cu rază de acţiune lungă sau de material militar”, care ar putea “lovi direct oraşele ruse”.

Emmanuel Macron este în favoarea utilizării de arme occidentale pentru “a neutraliza” ţinte militare în Rusia ce servesc pentru a ataca Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție sistemică într-un spital din Edineț. CNA publică probe audio

Centrul Național Anticoirupție (CNA) a publicat interceptările telefonice în dosarul privind corupția sistemică într-un spital din Edineț. Citește și: Pensii și alte prestații sociale pentru...

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor – declarate de utilitate publică de interes național

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor au fost declarate de utilitate publică de interes național. Parlamentul a votat în lectura...

Deputatul Costiuc denunță reangajarea polițistului implicat în incidentul de la IP. Cernăuțeanu neagă

Un polițist demis după ce a tras mai multe focuri de armă în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău ar fi revenit în...

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să proceseze plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate din Republica Moldova. Un proiect de lege care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.