StiripesurseDiasporaLaburiștii britanici promit un al doilea referendum privind Brexitul în termen...

Laburiștii britanici promit un al doilea referendum privind Brexitul în termen de 6 luni, dacă vor câştiga alegerile

Publicat:

Partidul Laburist britanic, aflat în prezent în opoziţie, va organiza un al doilea referendum privind Brexitul în termen de 6 luni după câştigarea unor eventuale alegeri anticipate, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al formaţiunii, sir Keir Starmer, citat de Reuters, potrivit agerpres.

”Un viitor guvern laburist va iniţia imediat procedura legislativă pentru un referendum şi va organiza acel referendum în şase luni”, a spus Starmer în cadrul Congresului anual al Partidului Laburist, desfăşurat la Brighton (sudul Angliei).

Citește și : ONU declară urgenţa climatică; zeci de lideri ai lumii, sub presiune

Pe de altă parte, delegaţii Partidului Laburist au votat o declaraţie în favoarea poziţiei liderului formaţiunii, Jeremy Corbyn, cu privire la Brexit.

Acest sprijin a fost dat printr-un vot prin ridicare de mâini.


Proiectul de declaraţie a fost adoptat sâmbătă de Comitetul executiv naţional al Partidului Laburist. Documentul prevede că un guvern laburist ar “asigura un acord raţional cu UE pentru ieşirea din blocul comunitar, în termen de trei luni, iar în termen de şase luni (de la câştigarea unor alegeri anticipate, n.red.) îl va pune în faţa oamenilor, în cadrul unui referendum, alături de opţiunea de a rămâne” în Uniunea Europeană.

Citește și : Antonio Guterres anunţă crearea unui Comitet constituţional pentru Siria

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.